Sari la conținut
Home » Află povestea impresionantă a lui Ics, câinele care se afla pe un pod / VIDEO

Află povestea impresionantă a lui Ics, câinele care se afla pe un pod / VIDEO

Altul l-ar fi lăsat să moară, dar Bendeac i-a salvat viața. În urmă cu trei luni, în timpul unei călătorii prin țară, actorul Mihai Bendeac a povestit cum a reușit să salveze viața unui câine.

Mihai Bendeac în vârstă de 35 de ani, a salvat de la moarte un cățel, care se afla pe un pod, la o înălţime foarte mare şi pe lângă care treceau maşini în mare viteză.”Pe drum, l-am găsit pe el. Slab mort și pe cale a fi lovit”, îşi aminteşte Mihai Bendeac, care mai spune cã imediat s-a creat o legãturã între el şi cãţel. „Era tot timpul cu ochii la mine. În momentul ãla m-am înmuiat complet. Imposibil sã-l las aici!”, a mãrturisit prezentatorul „X Factor”, care i-a gãsit imediat şi un nume.”El este Ics”.Pentru că Ics avea mare nevoie de îngrijire de specialitate, Mihai Bendeac i-a gãsit un adãpost pentru câteva zile: „Am zis <<hai sã-mi iau la revedere de la el!>> Parcã spunea „cui mã laşi? De atunci am spus: o sã-i gãsim un stãpân. Când l-am lãsat acolo, parcã mi-am lãsat copilul, aşa am avut senzaţia!”, mai spune Mihai Bendeac.În prezent, Ics se aflã la adãpostul Help Lăbuș, din Galați şi îşi cautã stăpân, o persoană care să-l iubească și să-l îngrijească. Și pentru că toată echipa X Factor s-a atașat foarte mult de cățel, şi au ţinut legãtura cu cei de la adãpost, persoana care-l va adopta va face şi ea parte din marea familie a show-ului de la Antena 1 şi va primi o invitație în marea finală live X Factor, unde va veni însoțită de micuțul Ics și unde-i va putea cunoaște pe prezentatori și jurați.Pentru ca adopţia sã fie posibilã, noul stãpân al lui Ics va trebui sã furnizeze adãpostului Help Lãbuş din Galaţi lunar o poză cu el și să anunțe atunci când sunt probleme urgente și nu îl mai pot îngriji, pentru a fi preluat din nou în adăpost, potrivit 1.ro.