Din cuprinsul articolului
”Dragă mami sau tati,
Încă nu ne cunoaştem, dar promit să te iubesc foarte tare şi să fiu cuminte! Te rog să mă iei acasă duminică. Cu drag, Arlechin”
“Dragă mami sau tati,
Mi se spune Tiguţ pentru că sunt foarte haios, adică pot să smulg un zâmbet oricui. Te rog să mă iei acasă şi o să te răsplătesc cum pot eu mai bine, adică o să te fac să râzi după o zi lungă la lucru şi o să apăr casa cu mare vigilenţă. Cu drag, Tigruţ”
Streetcats îi invită pe toți iubitorii de animale să adopte o pisică a strazii, duminică, 19 mai, intre orele 14:00 si 18:00 la cafeneaua Caffe D’arthe din București (str. Popa Nan nr. 7).Streetcats este un proiect autofinanțat care se adresează tuturor persoanelor care au salvat pisicuțe de pe stradă și care vor să le dea spre adopție. Evenimentul este organizat lunar.”Iubește o pisică pentru o zi sau o viață” este sloganul acestui eveniment dedicat tuturor pisicilor salvate de pe stradă, care nu beneficiază de sprijinul vreunei asociații de animale. Pisicile care sunt date spre adopție la târg sunt pisici sănătoase, deparazitate și vaccinate.Pe 19 mai, duminică, la Cafeneaua Caffe D’Arthe din strada Popa Nan nr. 7, va avea loc a cincea ediție a acestui târg.Streetcats este un proiect finanțat din fonduri proprii. Nu este o asociație și nici un ONG, adică nu beneficiază de donații.Singurele donații care se fac sunt la eveniment și sunt sub formă de hrană pentru pisici. Aceasta hrană merge în totalitate la pisicutele care nu au avut noroc să fie adoptate și care vor trebui să mai aștepte incă o lună până la următorul eveniment.