Sari la conținut
Home » Amendă exemplară pentru un botoșănean care a abandonat un cățel

Amendă exemplară pentru un botoșănean care a abandonat un cățel

Amendă exemplară pentru un botoșănean care a abandonat un cățel. Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un botoșănean și-a abandonat câinele, conform botosaneanul.ro

Amendă exeplară pentru abandonul animalelor de companie

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, din Darabani a abandonat un câine, în zona unei parcări din orașul Darabani. Cetățenii au fost revoltați de gestul bărbatului și au sunat la poliție pentru a sesiza fapta.

Practic, barbatul a adus animalul, de talie mică, într-un sac, apoi l-a lăsat în locul menționat.

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea bărbatului, iar față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția animalelor.

Prevederi legale privind animalele de companie

Reamintim faptul că stăpânii animalelor au obligația de a steriliza și microcipa câinii din rasa comună și metișii, precum și obligația de a le asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficente, îngrijire, atenție și asistență medicală.

Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei.