Din cuprinsul articolului
Amendă usturătoare pentru șoferii cu animale în mașină. Atunci când călătoriți cu un animal de companie în mașină, trebuie să fiți atenți la regulile stabilite de Codul Rutier.
Nerespectarea acestora poate duce la o amendă semnificativă, aproape de 3.000 de lei. Codul Rutier stabilește că transportul animalelor în mașină trebuie să se facă în anumite condiții.
Conform legii, este considerată o contravenție și se sancționează cu amendă de clasa a IV-a de sancțiuni transportul copiilor cu vârsta sub 12 ani sau a animalelor de companie pe locurile din față ale vehiculelor.
Aceasta înseamnă că cei care obișnuiesc să aibă animalul de companie pe scaunul șoferului sau pe cel al pasagerului din dreapta riscă să fie amendați cu între 9 și 20 de puncte de amendă, ceea ce se traduce printr-o sancțiune de până la 2.900 de lei.
Scopul acestei legi este de a menține atenția șoferilor concentrată asupra drumului. Deoarece animalele de companie pot deveni agitate sau speriate în timpul călătoriei și pot să sară pe volan sau pedale.
Pentru a transporta legal un animal de companie cu mașina, acesta trebuie să fie plasat pe bancheta din spate și ancorat în mod corespunzător. Cel mai sigur mod de transport este folosirea unei cuști speciale pentru mașină, care poate fi fixată cu centurile de siguranță sau plasată pe podeaua din spate, în spatele scaunului șoferului.
Aceste cuști pot avea prețuri variabile, începând de la aproximativ 60 de lei și ajungând la peste 3.000 de lei, în funcție de dimensiuni și materiale.
Există și opțiunea unui scaun auto special pentru animale de companie. Asemănător cu cel pentru copii, care se prinde cu centurile de siguranță și are centuri interioare. Sunt speciale pentru fixarea câinelui sau pisicii. Aceste scaune au prețuri care încep de la aproximativ 130 de lei.
O altă variantă este un ham special pentru animalele de companie în mașină. Se fixează în jurul gâtului și pieptului patrupedului și se leagă de centura de siguranță. Acest tip de hamuri încep de la aproximativ 30 de lei.
În concluzie, respectarea regulilor privind transportul animalelor de companie în mașină este esențială nu numai pentru a evita amenzi, ci și pentru a asigura siguranța ta și a animalului tău de companie în timpul călătoriilor, conform promotor.ro.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…