Anchetă după ce un câine a fost găsit legat de o poartă! Abandonul trebuie pedepsit.
Patrupedul risca să moară de foame și sete, legat de o poartă!
Angajaţii RSPCA Woodside Animal Center au fost chemați într-un nou caz de abandon al unui câine legat de o poartă.
Potrivit thedodo.com, un adorabil patruped, mai târziu numit Misty, era atât de slab, încât coastele îi ieşeau în evidenţă, suferind şi de o boală a pielii şi de câteva tăieturi pe nas.
Nimeni nu ştia de cât timp se afla acolo şi, imediat ce i-a văzut, a fost clar că aştepta cu nerăbdare să fie găsit de cineva.
„El stătea cu capul băgat printre barele porţii. Urechile îi erau date pe spate şi ne privea cu nişte ochi mari căprui”, a declarat purtătorul de cuvânt al RSPCA Woodside Animal Center, într-un comunicat de presă.
În mod clar, a avut o viaţă dificilă şi toţi cei de la adăpost au fost deosebit de fericiţi că acum era în sfârşit în siguranţă şi putea primi îngrijirile de care avea atâta nevoie.
„Trebuie să fie atât de confuz şi dezorientat”, a spus purtătorul de cuvânt.
După ce a fost consultat, adăpostul a descoperit că Misty avea un microcip, dar după ce au apelat numărul de telefon înscris, au descoperit că acesta a fost realocat în urmă cu câţiva ani.
Deşi Misty este acum în siguranţă, i s-ar fi putut întâmpla orice în timp ce a fost lăsat legat în afara adăpostului.
„Sperăm că cetăţenii ne vor putea ajuta în investigaţia noastră”, a declarat Karl Marston, inspector al RSPCA, într-un comunicat de presă.
Între timp, Misty se relaxează şi se reface din calvarul prin care a trecut, dornic să își găsească o nouă familie!