Procurorii sibieni au decis să transfere colegilor din Alba Iulia dosarul penal privind ursul împușcat în Sibiu, în 12 octombrie, pentru maximă obiectivitate.”Vă facem cunoscut că dosarul penal cu nr. 728/P/2016, privind uciderea unui urs prin împușcare la data de 12.10.2016, în centrul vechi al Sibiului, a fost trimis la data de 20.10.2016, în vederea preluării, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia”, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres.Întrebat de corespondentul agenției de ce a fost trimis dosarul penal de la Sibiu, unde s-a început ancheta, la Alba Iulia, Ion Veștemean, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a indicat că s-a luat această decizie „pentru a nu exista nicio suspiciune”.”Competența este a noastră, noi am discutat și cu cei din Alba și din București și am căzut de acord că, fiind făcute multe plângeri penale, chiar dacă nu sunt directe, față de polițist, nu e normal ca să anchetezi pe cel cu care lucrezi, indirect. Pentru a nu exista nicio suspiciune, că ne-am lăsa influențați, în sensul că cel pe care îl verificăm, este colaboratorul nostru în alte dosare. Nu e normal ca tu să lucrezi cu un om și să îl și anchetezi în alt dosar”, a răspuns Veștemean, pentru Agerpres.Practic, nicio plângere nu este îndreptată împotriva unei persoane anume, ci se referă la instituțiile care au fost implicate în prinderea ursului.”În dosar urmează a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept, omorârea cu intenție a animalelor, complicitate la omorârea animalelor cu intenție, braconaj, complicitate la braconaj, braconaj și abuz în serviciu, prev. si ped. de art. 25 alin. 1 lit. a din Legea 205/2004, art. 48 alin. 1 C.pen., raportat la art. 25 alin. 1 lit. a din Legea nr. 205/2004, art. 42 alin. 1 lit. h din Legea nr. 407/2006, art. 48 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 42 alin. 1 lit. h din Legea nr.407/2006, art. 44 alin.1 lit. b din Legea nr.407/2006 si respectiv art. 297 C.pen.”, se mai arată în comunicat.La dosar există declarațiile veterinarului care a încercat fără succes tranchilizarea ursului, ale vânătorului care l-a omorât și ale polițiștilor, plus autopsia ursului, care dovedește că provenea din pădure, nu din captivitate, dovadă că s-au găsit resturi de alte animale, plus seringa din pușca cu tranchilizant.În paralel cu ancheta penală, mai au loc și alte verificări în instituțiile publice din Sibiu, implicate în operațiunea de prindere a animalului.Ministrul Mediului consideră suspect modul în care ursul a ajuns în centrul Sibiului. Deocamdată nimeni nu poate spune sigur de unde a apărut ursul în oraș. Directorul Direcției Silvice Sibiu, Ioan Terea, a precizat pentru Agerpres, imediat după omorârea ursului, că acesta „nu a venit din Pădurea Dumbrava, ci din Dealul Gușteriței, unde e un fond de vânătoare privat”.Cel care a ordonat împușcarea ursului a demisionat din funcție, fiind vorba de Șeful Poliției Municipiului Sibiu, Cristian Negru. Acesta a anunțat, luni seară, într-o declarație de presă susținută la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, retragerea din funcție și faptul că se pune la dispoziția organelor de anchetă, ca urmare a scandalului împușcării ursului care a ajuns pe străzile din Sibiu.”Doresc să clarific toate aspectele și mă retrag de la conducerea Poliției Municipiului Sibiu, mă pun la dispoziția organelor de anchetă. Fac acest lucru din două motive: unul pentru a exclude orice dubiu referitor la intervenția mea în cadrul anchetei penale din poziția pe care o dețin în prezent, iar al doilea motiv, care este foarte important, iau această decizie în contexul amenințărilor pe care le primesc în ultimele 12 ore, amenințări la adresa familiei, la adresa soției și la adresa copiilor. Am primit un telefon anonim pe telefonul de serviciul în care mi se spunea că o să mi se răpească copiii și o să fie supuși la același tratament cum a fost tratat animalul”, a spus comisarul Cristian Negru.Ofițerul a anunțat faptul că își asumă responsabilitatea deciziei de a împușca ursul dat fiind pericolul pe care îl reprezenta acesta, dar nu și o vinovăție.În 12 octombrie, timp de peste trei ore, polițiști, jandarmi, angajați ISU și doi veterinari de la Grădina Zoologică dotați cu puști cu tranchilizante, la care s-a alăturat și un vânător, au căutat un urs care a străbătut Sibiul, trecând prin zone extrem de circulate din oraș. La finalul operațiunii, ursul a fost împușcat, pentru că tranchilizarea sa nu a reușit.