Animalele de companie pot fi găsite în saloanele dintr-un spital din Belgia. Spitalul a luat decizia înfiinţării unui astfel de pavilion după discuţiile cu pacienţii diagnosticaţi cu cancer. Managerii spitalului au acceptat ideea că prezența animalele de companie pot duce la alinarea bolnavilor.
Pentru pacienţii pe termen lung ai spitalului, bunăstarea mintală este foarte importantă pentru recuperare, iar reconectarea cu animalele de companie este de ajutor, a precizat purtătoarea de cuvânt Miet Driesen de la Sint-Trudo, unitate situată în oraşul Sint-Truiden, Belgia.
Finanţat de o fundaţie de caritate cu 140.000 de euro, noul spaţiu le permite pacienţilor să se întâlnească cu animalele lor de companie o oră pe săptămână. Până în prezent, este permis accesul doar al câinilor şi pisicilor.
Pentru Greta Donnay, o pacientă în vârstă de 56 de ani, care este în convalescenţă după infecţia cu listeria, reîntâlnirea cu câinele ei Rambo i-a ridicat moralul.
Să-ţi vezi câinele pe viu nu te vindecă, dar îţi ridică moralul, a spus ea, adăugând că este de asemenea important şi pentru animal. Nu poţi explica unui câine ce se întâmplă şi de ce ai fost absent, a spus ea.
Din septembrie, spitalul intenţionează să folosească pavilionul pentru sesiuni organizate de o asociaţie de caritate care foloseşte câini pentru terapie în scopul reabilitării psihologice şi a abilităţilor motorii.
Cele mai multe dintre cererile pentru vizite au vizat câini, dar este permis şi accesul pisicilor.
În cazul pisicilor, pacienţii sunt cei care duc grija pisicilor, nu şi vice versa, a spus Driesen, citată de Agerpres.
Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…
Cumpărarea și alegerea unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…
De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…
Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…
Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…
Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…