Din cuprinsul articolului
Animalele marine considerate până acum mute au capacitatea, de fapt, să comunice, este concluzia la care a ajuns un om de știință. Acesta a demontat ideea conform cărora creaturile marine sunt silențioase cu ajutorul descoperii pe care a făcut-o, că 53 de creaturi marine pot, de fapt, „să vorbească”. Cercetarea este publicată în revista științifică Nature Communications.
Oamenii nu au aflat de acest lucru mai devreme, întrucât expertul susține că sunetele care alcătuiesc comunicarea nu pot fi auzite oameni fiindcă sunt greu de detectat, în pofida faptului că animalele marine au transmis mesaje tot timpul.
De asemenea, Cohen a dat de înțeles că oamenii au o prejudecată față de creaturile care trăiesc pe uscat și astfel au ignorat speciile subacvatice.
„Știm când o pasăre cântă. Nu aveți nevoie de nimeni care să vă spună ce este. Dar unele dintre aceste animale sunt foarte silențioase sau scot un sunet la fiecare două zile”, a declarat el pentru BBC News.
Ideea cercetării: Creaturile marine ar putea comunica prin sunet
Ideea de la care s-a hotărât începerea cercetării a fost că animalele care trăiesc în apă ar putea comunica prin sunet. Aceasta a aparținut lui Gabriel Jorgewich-Cohen, doctorand la Universitatea din Zurich, Elveția.
El a folosit echipamente de sunet și video pentru a înregistra 53 de specii aflate în captivitate în întreaga lume, inclusiv la grădina zoologică Chester din Anglia. Printre creaturi s-au numărat 50 de broaște țestoase, o tuatara, un pește plămân și un caecilian.
O broască țestoasă de râu din America de Sud transmite un mesaj în timpul cercetării
Animalele marine au transmis mesaje în timpul cercetării, de exemplu, broaștele țestoase, comunicau că vor să se împerecheze sau să iasă din ou. Înregistrările video ale animalelor atunci când acestea făceau zgomot i-au permis să asocieze sunetul cu un comportament, pentru a face distincția față de sunetele accidentale care nu trimit un mesaj.
„Broaştele ţestoase de mare vor cânta din interiorul oului lor pentru a sincroniza ecloziunea. Dacă strigă din interior, ies toate şi sperăm să nu fie mâncate”, a explicat Cohen, pentru BBC.
Țestoasele fac, de asemenea, zgomote pentru a indica faptul că vor să se împerecheze, a spus el, arătând videoclipurile cu sunete de împerechere ale țestoaselor care sunt populare pe rețelele de socializare.
Tuataras fac zgomot pentru a opri animalele care le încalcă teritoriul
Dl Jorgewich-Cohen a înregistrat, de asemenea, tuataras care emit sunete pentru a-și păzi teritoriul. Se pare că și caecilienii, un grup de amfibieni subacvatici fără membre, pot „vorbi”.
El a început apoi să se gândească la ceea ce descoperirea a dezvăluit despre evoluția animalelor care fac zgomote.
De multe ori, fosilele nu le spun oamenilor de știință suficient despre animalele care au trăit acum milioane de ani, așa că, în schimb, aceștia compară comportamentul animalelor vii.
Folosind o tehnică numită analiză filogenetică, dl Jorgevich-Cohen a urmărit relația dintre animalele care fac zgomot.
Tehnica funcționează prin compararea comportamentelor unei specii și prin cartografierea acestora ca într-un arbore genealogic. Dacă, de exemplu, un om și un cimpanzeu au în comun comportamente precum producerea de zgomote, acest lucru sugerează că și strămoșul comun a produs sunete.
Descoperirile pretind să rescrie o parte din ceea ce se cunoaște deja despre evoluție
Acestea sugerează, cât și cercetătorul a ajuns la concluzia că toate vertebratele care respiră pe nas și folosesc sunetul pentru a comunica au descins dintr-un singur strămoș acum 400 de milioane de ani, în perioada Devoniană, când majoritatea speciilor trăiau sub apă.
Acest lucru contrastează cu lucrările recente care au urmărit sunetul de comunicare la mai multe specii diferite de acum 200 de milioane de ani.
Biologul Catherine Hobaiter, care nu a luat parte la cercetare, a declarat pentru BBC News că înregistrările acestor 53 de specii reprezintă o completare binevenită la ceea ce știm despre comunicarea acustică.
„Compararea unor specii precum cimpanzeii și oamenii ne duce înapoi doar cu câteva milioane de ani”, a spus ea.
„Trebuie să vedem caracteristici comune la rude mult mai îndepărtate pentru a ne extinde cunoașterea până la sute de milioane de ani în urmă.”
