Sari la conținut
Home » Antigelul este otrava ingerata cel mai des de catre caini si pisici

Antigelul este otrava ingerata cel mai des de catre caini si pisici

Chiar si o lingurita de antigel poate fi letala pentru un caine de talie mica, potrivit sibiu100.ro, care-l citeaza ca sursa pe medicul Nicolae Coldea.Cainilor le place aceasta substanta toxica, pentru ca are un gust dulce. Asadar, pentru a va feri animalul de astfel de tentatii, evitati accesul cainelui si al pisicii la locul in care pastrati antigelul!Otrava de soareci, contine anumite substante toxice, cel mai des cauzand hemoragii care pot fi fatale. Aveti grija sa nu puneti otrava in locuri in care pot ajunge cainele sau pisica dvs!Insecticidele – nu administrati cainelui si pisicii produse anti-pureci, daca nu sunt aprobate de catre medicul veterinar. Unele animale sunt sensibile la anumite substante!Medicamentele de uz veterinar – supradozarea sau ingerarea accidentala a medicamentelor de uz veterinar este o cauza comuna de otravire la caini. Daca acest lucru s-a intamplat, anuntati cat mai repede medicul veterinar. Identificarea timpurie a medicamentului ingerat si administrarea tratamentului pot salva viata animalului dvs. In functie de substanta ingerata, medicul veterinar va poate recomanda sau nu inducerea vomei! Nu toate medicamentele de uz veterinar pot fi administrate oricarei specii, pisica nu este „un caine mai mic”, existand unele medicamente destinate cainilor care nu trebuie administrate niciodata pisicilor!Medicamentele de uz uman – foarte des cainii si pisicile ajung sa ingere medicamente de uz uman care nu sunt depozitate corespunzator, sau le sunt administrate de catre proprietarii bine intentionati, dar prost informati. Astfel, se poate ajunge foarte usor la supradozari sau subdozari, unele medicamente fiind letale chiar in cantitati foarte mici (de exemplu paracetamolul). Este foarte important sa nu incercati dvs. sa tratati animalul cu ce gasiti prin casa, fara sa consultati medicul veterinar. Foarte toxice in doze mici sunt chiar cele mai banale medicamente care se gasesc in casa fiecaruia dintre dvs., pe baza de ibuprofen (Nurofenul), acid acetilsalicilic (Aspirina) sau acetaminofen (Paracetamol). O singura tableta de Paracetamol este letala pentru pisica, deoarece acestea nu pot metaboliza acetaminofenul, determinand insuficienta hepatica grava. La fel, nu se recomanda administrarea aspirinei la pisici deoarece acestea nu o pot metaboliza. La caini, aspirina poate determina ulcere gastrice, iar acetaminofenul poate fi toxic si in doze mici. Cel mai sigur este, pentru a preveni intoxicarea sau chiar omorarea animalului dvs., sa nu administrati niciun fel de medicament de uz uman sau veterinar fara sa intrebati inainte medicul veterinar! Nu trebuie sa presupuneti ca daca un medicament este bun pentru dvs. atunci este bun si pentru animalul dvs.! In cazul in care animalul a ingerat din greseala orice substanta periculoasa, anuntati imediat medicul veterinar, fiind foarte util sa luati cu dvs. ambalajul produsului respectiv pentru identificare si tratament. Nu administrati lapte animalului otravit, pentru ca laptele ajuta la raspandirea mai rapida in organism a otravii!

Etichete: