Sanatate & Dresaj

Apar primele măsuri după imaginile emoționante ale unei ursoaice traumatizate de captivitate!

Apar primele măsuri după imaginile emoționante ale unei ursoaice traumatizate de captivitate!

Primăria Piatra Neamț a luat în considerare închiderea grădinii zoologice din oraș!

Imagini de-a dreptul emoționante și puternice au cuprins tot internetul, după ce o ursoaică se plimbă într-un cerc imaginar, la scurt timp după ce a fost eliberată într-o rezervație naturală. Trauma prin care a trecut animalul sălbatic timp de 20 de ani, închisă într-o cușcă pentru distracția oamenilor, are efecte grave și după ce a fost eliberată din captivitate.

Se pare că aceasta nu se poate adapta în noile condiții, condiții de altfel normale pentru un urs trăit în sălbăticie, iar problema a ridicat numeroase semne de întrebare. Pe numele său Ina, ursoaica se află în acest moment în rezervația de urși de la Zărnești.

Primarul orașului, Andrei Carabelea, a inițiat un sondaj prin care dorește să afle părerea cetățenilor privind închiderea grădinii zoologice!

Potrivit informațiilor Mediafax, primarul orașului Piatra Neamț a lansat un sondaj de opinie:

„Îmi doresc să implic fiecare cetățean în buna dezvoltare și administrare a orașului nostru! Acum câteva săptămâni am văzut cu toții imagini care ne dezvăluie efectele gratiilor asupra comportamentului ursoaicelor Ina și Anca. De aceea, vreau să vă consult public cu privire la utilitatea grădinii zoologice din Municipiul Piatra-Neamț. Astfel, vă rog să acordați câteva secunde pentru a completa chestionarul de mai jos!”, a anunțat edilul pe Facebook.

Cele trei întrebări adresate cetățenilor:

  1. Cum evaluați importanța, oportunitatea sau necesitatea grădinii zoologice din Piatra Neamț?
  2. Cât de des vizitați grădina zoologică?
  3. Doriți funcționarea, în continuare, a grădinii zoologice?

Experții au explicat că ursul, aflat acum într-o rezervație, a suferit o traumă și nu se mai poate adapta la viața în libertate după ce a stat 20 de ani în captivitate la Grădina Zoologică din Piatra Neamț.

„Când mergeți la o grădină zoologică care are spații minuscule pentru animale, să vă aduceți aminte de mișcările Inei! Mintea ei a rămas captivă într-o cușcă imaginară, aceeași care a ținut-o prizonieră timp de 20 de ani. Aceasta este imaginea traumei care uneori nu se vindecă și nu se uită niciodată!”, este mesajul emoționant transmis de asociație pe pagina de Facebook.

Din păcate, condițiile grădinilor zoologice de la noi din țară sunt destul de improprii pentru animalele aflate în captivitate, și cine știe câte alte animale trec zilnic prin aceeași traumă.

Recent Posts

Primul animal pe care îl vezi în această ilustrație îți va defini personalitatea!

Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…

o zi ago

Ce rase de câini să alegi în funcție de semnul tău astrologic?!

Cumpărarea și alegerea  unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…

o zi ago

Știați că prietenii noștri blănoși înțeleg când le spunem „Te iubesc”?

De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…

o zi ago

Acestea sunt cele mai greu de dresat rase de câini: este cățelul tău una dintre ele?

Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…

o zi ago

Motivul pentru care delfinii își „zâmbesc” unul altuia atunci când se joacă. Rezultatele studiului te vor suprinde!

Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…

o zi ago

O specie de șarpe cu mulți dinți, recent descoperită, poartă numele lui Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…

o zi ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL