Categories: Lumea animalelor

Apel DISPERAT făcut de organizațiile de mediu: “Salvați simbolul naţional, ciocârlia!″

Organizaţiile de mediu au făcut un apel disperat, după ce România a rămas una dintre puţinele ţări europene în care se mai vânează ciocârliiDe altfel, Ministerul Apelor şi Pădurilor permite, şi în acest an, împuşcarea a 440.000 de exemplare. Cota de vânătoare a fost stabilită fără niciun fundament, acuza activiştii. În plus, nimeni nu verifica ce păsări sunt ucise de fapt, pentru că, pe lângă ciocârlii, italienii şi spaniolii, cei mai numeroşi vânători de păsări în ţara noastră, decimează inevitabil, şi alte specii cântătoare.Cântecul inconfundabil al ciocârliei, strâns legat de tradiţiile romanilor, se va auzi tot mai stins avertizează cei care luptă pentru protejarea naturii.“Noi nu ştim niciun studiu de ce se pot vâna 400.000 de ciocârlii în România. Aceasta cota a fost dată pe baza cererilor. Adică cei de la asociaţiile de vânătoare au cerut atâta, atâta au primit”, a spus Papp Tamaş, preşedinte Asociaţia Milvus.Reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor spun că aceasta cota este de aproximativ 10 la sută din întreaga populaţie de ciocârlie de la noi, informaţie contestată însă de activiştii de mediu.Printre ciocârlii cad victime şi specii strict protejate de lege: „Ciocârlia este prima pe listă, dacă mai venim şi cu vânătoare nu ştim unde vom ajunge cu numerele, a mai spus Papp Tamaş.Ovidiu Bufnilă, purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice Române, spune că pe lângă ciocârlii sunt braconate și alte păsări cântătoare: “Sub umbrelă ciocârliei sunt braconate păsări cântătoare care nu se afla pe lista de păsări ce se vânează. Marii câştigători sunt braconierii. Cei care apoi ajung să le vândă sau să le gătească prin ţările mediteraneene”Potrivit Societăţii Ornitologice Romane, pe câmpiile din România mai zboară cel mult 850.000 de perechi de ciocârlii de câmp. Cotele de vânătoare stabilite anual de Ministrul Apelor şi Pădurilor au scăzut uşor în ultimii ani, după numeroasele petiţii lansate în spaţiul public care au strâns zeci de mii de semnături. Într-una dintre campanii, intitulată “Opresta barbaria, salvează ciocârlia!”, o soprană, cu voce ca de ciocârlie este împuşcată sugestiv, pe scenă.Potrivit legii, un vânător are voie să ucidă zilnic 50 de ciocârlii. Nimeni nu-l verifica însă cu ce pleacă în tolbă, potrivit stirileprotv.ro.

Recent Posts

13 cele mai mortale animale din lume

Când vă gândiți la animale mortale, este posibil să vă gândiți imediat la creaturi precum…

o oră ago

Cele mai sensibile rase de câini: excelează în se conecta cu oamenii la nivel emoțional

Sensibilitatea câinilor este o trăsătură prețioasă pentru mulți stăpâni. Acești câini prezintă adesea o inteligență…

3 ore ago

După divorț, ce se întâmplă cu pisicile familiei? Decizia inedită instanței din Cluj

După divorț, ce se întâmplă cu pisicile familiei?  O  instanță a stabilit un program de…

5 ore ago

Transport ilegal de câini și pisici în Franța. Politiști au identificat mai mulți suspecți, printre care și doi doctori

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Hunedoara investighează un caz de transport ilegal de animale…

7 ore ago

Câinele robot care îi asigură securitatea lui Donald Trump. „Spot” este partenerul de nădejde Serviciilor Secrete în perimetrul Mar-a-Lago

Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…

8 ore ago

Cum să îngrijești pielea uscată unui câine?

Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…

3 zile ago

Parteneri