Arsenie Boca, de vorbă cu animalele: “Ma să taci, să nu mai faci galagie!”

Arsenie Boca, de vorbă cu animalele! Părintele Arsenie Boca, considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român, este cunoscut pentru profețiile sale, dar și pentru sfaturile sale supranaturale.E greu de spus dacă părintele Arsenie Boca făcut minuni, însă s-au păstrat câteva mărturii despre fapte supranaturale care îi sunt atribuite. Se spune că preotul ar fi stăpânit bine tainele animalelor, potrivit wordpress.com.

Arsenie Boca, de vorbă cu animalele: S-a dus direct la un lup care dormea langa un copac de langa drum…

“Parintele Arsenie Boca nu stapanea insa numai tainele oamenilor si ale Cerului ci si pe cele ale animalelor salbatice. Iata un episod povestit de un cetatean care il transporta pe parintele cu carul undeva. Trecand printr-o padure, i-a cerut sa opreasca. A coborat si s-a dus direct la un lup care dormea langa un copac de langa drum. L-a trezit si i-a spus sa plece de acolo pentru ca sperie lumea. Si lupul a plecat! Apoi un cor de pasari a venit deasupra carului si a inceput sa-l psalmodieze cu ciripitul lor vesel. Parintele le-a multumit si le-a spus sa se intoarca de unde au venit. Si pasarile au procedat intocmai. Altadata era un grup de oameni care s-a intalnit pe carare cu un urs. Oamenii s-au speriat, dar parintele Arsenie s-a dus linistit la urs, l-a pris de o ureche si i-a spus sa se intoarca in padure. Si ursul s-a executat si el intocmai.”

Arsenie Boca, de vorbă cu animalele: Cainele era pe lant si, simtindu-ne pe noi, isi facea datoria.

2. “In timpul cand Parintele vorbea cu noi, un caine latra foarte tare si-l deranja si pe dansul cand vorbea cu noi. Era cainele pe care-l avea parintele Bunescu la casa parohiala a satului Draganescu. Cainele era pe lant si, simtindu-ne pe noi, isi facea datoria. Eu, care il stiam pe Parintele Arsenie ca e foarte atent la toate, ma gandeam si-mi ziceam in gand: “Cainele asta face mare galagie si pana la urma sa nu avem urmari, mai ales Parintele Arsenie” Pe cand ma framantam cu aceste ganduri, Parintele Arsenie ne lasa si se duce la caine si ii zice: “Ma sa taci, sa nu mai faci galagie!” Cainele a latrat mai departe. Parintele se duce din nou la caine si-i spune: “Ma, sa taci , ca daca nu eu te fac sa taci!”  Dar cainele nu a tacut nici a doua oara. Atunci Parintele l-a luat de lat si l-a dus dupa casa parohiala. Parintele s-a intors si imediat dupa dansul a venit si cainele, tot asa pe lant, cum era inainte, dar tot timpul cat am stat nu i-am auzit gura” pag. 1613. “Un lucru nu mi-a iesit nicodata din suflet, ce mi s-a intamplat odata, cand veneam spre manastire. Era toamna tarzie, cazusera frunzele, prin noiembrie, asa, si era un deal prin padure, o panta. Cand am ajuns la baza acelei pante, caii nu mai voiau sa urce, ba mai mult decat atat, erau agitati si nechezau intr-una. Ca sa mearga, eu ii bateam, insa Parintele a zis, in stilul caracteristic: <<Stai ma, nu mai bate caii.>> Si apoi s-a ridicat in picioare si a zis cuiva din varful dealului: <<Ma, ia pleaca de acolo>>. Si dupa o tufa mare de maracini a plecat un lup mare cat un vitel.” pag 176