Din cuprinsul articolului
Ascensorul și animalele de companie, reguli pe care trebuie să le știi. Ascensorul este o invenție destul de recentă, dar a devenit indispensabil în viața de zi cu zi pentru cei care locuiesc sau lucrează la etaje superioare. Milioane de clădiri din întreaga lume sunt echipate cu ascensoare, fie ele pentru persoane, fie pentru marfă sau pentru transportul pacienților în spitale.
De curând am primit o întrebare legată de transportul câinilor, animalelor de compaie cu ascensorul. ”De mâine încolo, eu numai am dreptul să mai ma urc în lift cu cățelul meu, decât numai pe scări, datorită conducerii asociației,pe care încă nu au dezbătut-o până acum la nicio ședință de bloc. Doar mi s-a transmis acest mesaj mie, și o altei persoane din bloc, că numai avem voie să coborâm sau să ne urcăm în lift, pentru că au găsit pipi sau un miros urât în lift. Eu doresc pe aceasta cale, ce lege există într-o asociație de bloc, și ce rău poate să-mi facă, pentru ca să știu și eu pe viitor? Vă mulțumesc anticipat pentru întelegere.” Am încercat să vedem cum trebuie să abordăm o astfel de situație și cine ar avea dreptate.
Un ascensor sau un lift este un mecanism ce se mișcă pe direcție verticală și poate transporta persoane sau materiale între etaje, într-o clădire sau în alte structuri, scutind persoanele respective de depunerea unui efort fizic ridicat pentru a urca sau coborî.
Așadar, definiția ascensorului arată că poți căra orice cu liftul, dar într-o clădire de locuințe trebuie respectate regulile bunului simț și totodată legile care interzic transportul unor materiale care pot deteriora liftul.
Primul ascensor comercial din lume a fost instalat de compania de ascensoare Otis în magazinul universal E.V. Haughwout & Co. din New York, în anul 1857, ascensor bazat pe tehnologia hidraulică.
După faza hidraulică, primul ascensor electric a fost creat de firma Siemens în Mannheim în anul 1880.
Anul 1861 a venit cu noi îmbunătățiri aduse ascensorului, anume corzi de susținere mai rezistente. Această transformare a mărit considerabil popularitatea ascensoarelor.
Un an mai târziu William Miller a inventat primul ascensor cu coloană de suport elicoidală pentru ridicare și care împiedica căderea cabinei.
În anul 1868, Richard Waygood a obținut patentul pentru primul ascensor hidraulic pentru transportul de persoane, iar zece ani mai târziu, tehnica ascensoarelor a trecut printr-o adevărată revoluție când au fost inventate sistemele electrice. Ideea le-a venit inginerilor de la Siemens, din Germania. Cu toate acestea, ascensoarele electrice au început să se răspândească abia nouă ani mai târziu, mai ales pe continentul american și în Marea Britanie.
La intrarea în secolul XX, compania Otis a inventat așa-numitul buton „Push”, care a ușurat folosirea ascensoarelor, prin faptul că nu mai era necesar personal care să acționeze ascensorul.
Încercăm să evităm menționarea unui șir lung de legi, se pare însă că nu prea avem voie să urcăm cu un animal de companie în lift. Cu toate acestea mulți facem asta și trebuie să fim atenți să nu generăm o reacție ostilă din partea celorlalți proprietari și să accepte tacit acest lucru.
Legislația prevede să existe niște reguli pe care producătorul ascensorului trebuie să le respecte și ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) să le verifice. Astfel, este obligatoriu ca în fiecare lift să existe instrucțiunile de folosire afișate.
Dacă în liftul dumneavoastră sunt aceste instrucțiuni obligatorii, așa cum am menționaționat, citiți și o să vedeți ca în afara de numărul de persoane, de greutatea maximă admisă sunt și instrucțiuni referitoare la copii sub 12 ani, dar și mențiunea foarte clară, dar pe care nu prea o bagăm în seamă, că „liftul servește exclusiv transportului de persoane„. ceea ce înseamnă că numai persoanele au voie în lift și nu animalele. Sunt și instrucțiuni afișate pe unele lifturi unde scrie foarte clar, alături de „fumatul interzis” și „interzis animalelor”.
Aceste instrucțiuni nu sunt făcute de conducerea asociației de proprietari ci, așa cum spuneam sunt afișate de firma care întreține liftul și sunt conforme cu normele producătorului și ale ISCIR-ului.
Dacă analizăm cele de mai sus putem trage concluzia că există norme clare care interzic transportul animalelor de companie și a diverselor obiecte cu ascensorul, dar adoptarea unei conduite responsabile ar putea face ca ceilalți locatari să accepte unele încălcări ale acestora.
Regulile bunului simț spun să cureți imediat liftul, dacă se întâmplă un accident și câinele tău sau pisica (mai rar) urinează în cabină. Mulți câini se pot speria în lift și din cauza emoțiilor puternice există riscul să urineze în lift. În mod civilizat, trebuie să cureți imediat cu un mop, cu apă și detergent, podeaua liftului și să ții câteva minute ușa deschisă pentru a se aerisi.
Dar acest lucru poate fi deranjant pentru vecinii care se grăbesc să folosească liftul, de aceea în multe blocuri s-a stabilit că animalele de companie nu trebuie transportate cu liftul, pentru a preveni orice fel de incident.
În plus, în cazul în care te afli în lift cu câinele tău, iar ascensorul se blochează, este posibil ca micul animal să nu suporte spațiul închis ore întregi până vine echipa de intervenție. Sunt cazuri foarte rare, dar este mai sigur să folosești scările atunci când pleci la plimbare cu micul tău patruped. da, depinde și de etajul la care locuiești.
O altă problemă o reprezintă ”agresivitatea” animalului, unii oameni sunt speriați de aceștia și le este frică să stea foarte aproape de ei, chiar dacă sunt inofensivi. Astfel, poți să lași un locatar să urce înaintea ta și a patrupedului și să eviți astfel o reacție de nemulțumire a acestuia.
Respectând aceste reguli, credem de bun simț, îți vei face mult bine ție și celorlalți proprietari de animale, ceilalți locatari nefiind deranjați nu vor avea de ce reacționa și să adopte măsuri restrictive.
Totodată te sfătuim să consulți asociația de locatari dacă ai voie să iei câinele în lift și în ce condiții. Multe asociații de locatari au impus o taxă în plus pentru persoanele care au câini și pisici și folosesc liftul cu animalele lor de companie.
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…