Din cuprinsul articolului
Atenție! Cel mai bun prieten al omului spune 20 de lucruri esențiale pe care orice iubitor de câini trebui să le cunoască, chiar de la animalul său de companie.
1. Nu mă ignora. Știi foarte bine că mai mult de 10-15 ani nu trăiesc. Pentru mine înseamnă o eternitate atunci când nu ești lângă mine. Mă doare sufletul când nu știu unde ești.2. Du-mă în locuri noi să cunosc alți oameni și alte animale prietenoase. S-ar putea să mă tem de ei prima oară, dar dacă mă mângâi și treci împreună cu mine prin aceste experiențe, voi învăța să am mai multă încredere atât în tine, cât și în alții.3. Nu mă alunga când apare un nou membru în familie. Este și familia mea și mi-aș dori să o protejez așa cum fac și pentru tine.4. Nu te mai supăra când sar. Te iubesc atât de mult și, uneori, mă bucur atât de mult că te văd, încât vreau să te îmbrățișez.5. Învață-mă lucruri noi. Îmi doresc să te fac fericit, așa că, arată-mi tot ce vrei să fac pentru tine. Să învăț lucruri noi mi se pare un bun prilej de a face exerciții și e mai interactiv decât o banală plimbare în parc.6. Nu te enerva și ai răbdare cu mine. Nu îți înțeleg limba, dar mă străduiesc să învăț. Dă-mi timp să înțeleg ce vrei de la mine pentru că tot ceea ce vreau să fac este să îți fac pe plac.7. Nu-ți elibera energia negativă asupra mea. Indiferent de modul în care a decurs ziua ta, eu sunt întotdeauna fericit să te văd și aș face orice să îți fac ziua mai frumoasă.8. Protejează-mă atunci când mi-e frică. Mă simt întotdeauna mai bine când sunt cu tine și îmi va lua ceva timp să înțeleg lucrurile noi care nu-mi vor face rău.9. Știu că ești ocupat, dar încearcă să petreci puțin timp și cu mine în fiecare zi. Pentru mine, fiecare minut alături de tine este fericire pură.10. Nu mă lăsa afară când e prea frig sau prea cald. Nu am unde să mă duc într-un loc răcoros sau călduros, după caz. Nu știu cum să fug când sunt pus în dificultate.11. Nu uita de micile lucruri care mă mențin sănătos și fericit. Mă simt bine dacă mă tunzi când e cald afară. Știai că mă pot îmbolnăvi dacă dinții mei sunt murdari? Doar de cinci minute din timpul tău am nevoie. Nici mai mult, nici mai puțin.12. Ai încredere în mine. Eu îți sunt loial și te iubesc, deci te rog să te încrezi în mine. Tu însemni totul.13. Nu sta supărat pe mine. Înțeleg că muncești, că ai prieteni, dar eu numai pe tine te am.14. Vorbește cu mine. Poate nu înțeleg ce spui, dar îți înțeleg tonul și gesturile.15. Fii bun cu mine. Indiferent de modul în care mă tratezi, nu voi uita niciodată. Cu cât mă iubești mai mult, cu atât legătura noastră va deveni mai strânsă.16. Te rog să nu mă lovești. Am dinți care ți-ar putea zdrobi oasele cu ușurință, însă aleg să nu te mușc pentru că te iubesc. Dacă am făcut ceva greșit, îmi pare rău. Nu am vrut să te enervez, așa că, învață-mă să înțeleg și să nu mai repet. Aș prefera să-ți arăt afecțiune.17. Anunță-mă când am făcut ceva corect. Nimic pe lumea asta nu m-ar face mai fericit. Pot să-mi dau seama când ești mulțumit de mine și, dacă observ un zâmbet pe fața ta, voi ști ce să fac data viitoare. Încă o dată, încă o dată și încă o dată…18. Fii atent la mine când am un comportament ciudat. Înainte să tragi vreo concluzie spunând că nu vreau să cooperez, verifică-mi starea. S-ar putea să fie ceva care mă deranjează. Inima poate să-mi îmbătrânească, poate mi-e rău sau aș putea fi chiar în dureri.19. Să ai grijă de mine pe măsură ce îmbătrânesc, așa cum ai avut când am fost doar un pui. Când eram mai tânăr mă mângâiai. Petreceai atât de mult timp jucându-te cu mine. Blana mea, acum, poate nu mai e atât de fină și nu mai sunt nici mic, însă iubirea mea pentru tine crește din ce în ce mai mult.20. Fii alături de mine când plec în călătorii dificile. Înțeleg că este greu pentru tine dar, te rog, stai cu mine până la sfârșit. Totul e mai ușor, mai sigur și mult mai bine dacă ești lângă mine. Ține minte: Te iubesc!Sursa: Reshareworthy
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…