Lumea animalelor

Atenție la zimbri, aceștia pot fi întâlniți la Nucușoara, Bunea, Lerești

Mai mulți zimbri pot fi întâlniți la Nucușoara, Bunea, Lerești. Din 2019 până în prezent, prin programul de reintroducere a zimbrilor derulat de Fundația Conservation Carpathia au fost reintroduși 36 de zimbri, însă în această primăvară acestora li se vor adăuga încă 22 de exemplare. Aceștia se află în cele trei țarcuri de aclimatizare, după cum urmează: 12 la Nucșoara, 5 la Bunea și 5 la Lerești.

Obiectivul final al proiectului este eliberarea a 75 de exemplare până la jumătatea anului 2024.

Fundația Conservation Carpathia anunță lansarea celui de-al treilea punct de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, la Dobroneagu, în apropierea comunei Nucșoara, jud. Argeș, de unde 12 zimbri vor fi eliberați, în această primăvară. Lansat în 2019, programul de repopulare a Munților Făgăraș cu zimbri, mai cuprinde alte două puncte de reintroducere a zimbrilor: Bunea, aflat pe raza comunei Rucăr, și Lerești. Zonele de reintroducere și de eliberare a zimbrilor sunt situate la distanță de localități, sunt atent studiate, astfel încât specia să aibă condiții optime de trai și de hrană.

Munții Făgăraș vor avea 58 de zimbri în această primăvară

Din 2019 până în prezent, prin programul de reintroducere a zimbrilor derulat de Fundația Conservation Carpathia au fost reintroduși 36 de zimbri, însă în această primăvară acestora li se vor adăuga încă 22 de exemplare. Aceștia se află în cele trei țarcuri de aclimatizare, după cum urmează: 12 la Nucșoara, 5 la Bunea și 5 la Lerești.

Obiectivul final al proiectului este eliberarea a 75 de exemplare până la jumătatea anului 2024.

Fundația Conservation Carpathia rescrie povestea zimbrilor în Munții Făgăraș

Drumul zimbrilor în Munții Făgăraș începe într-unul dintre cele trei țarcuri de carantină și aclimatizare amplasate pe terenurile aflate în proprietatea  Fundației Conservation Carpathia. După parcurgerea perioadei de carantină de 30 zile, zimbrii sunt transferați în țarcul pentru aclimatizare unde rămân până în momentul eliberării. În funcție de perioada anului în care sunt aduși, zimbrii pot sta în zona de aclimatizare până la 6 luni, timp în care se vor adapta la noile condiții de mediu.

Țarcul de la Nucșoara are o suprafață de 76 de ha, și la fel ca celelalte, este amenajat în mijlocul sălbăticiei, iar condițiile de aici sunt similare cu cele din libertate. Acesta dispune de facilități de hrănire, depozitare a hranei și adăpare și este format din două părți: zonă de carantină, de aproximativ 3-4 ha și zona de aclimatizare de 72 ha.

Țarcul de aclimatizare este delimitat de un gard electric, special creat astfel încât fauna autohtonă să poată circula în interior, iar zimbrii să se obișnuiască cu prezența altor specii. Construcția durează aproximativ 60 de zile și este realizată de echipa de rangeri ai fundației.

În perioada în care zimbrii sunt în carantină și aclimatizare, rangerii Fundației le verifică zilnic starea de sănătate, le oferă hrană și înregistrează într-o aplicație special creată diverși parametri care permit monitorizarea și evoluția fiecărui exemplar.

„Gradul de adaptare a zimbrilor eliberați până în prezent în Munții Făgăraș este unul bun, aceștia extinzându-și treptat arealul în zone cu habitate favorabile. Din această primăvară vom putea urmări zimbrii din noul punct de reintroducere de la Dobroneagu-Nucșoara, o zonă care oferă condiții la fel de bune pentru a susține o populație viabilă pentru specie. Prin implementarea acestui proiect, obiectivul Fundației Conservation Carpathia este de a forma o populație de zimbri care să fie independentă, cu o stare de sănătate corespunzătoare și care să fie eficientă ecologic. Pe termen lung, succesul poate fi exprimat în raport cu extinderea arealului și existența schimbului de indivizi pe cale naturală între populații învecinate de zimbri, aflați în libertate ” , explică Adrian Aldea – manager introducere specii în cadrul Fundației Conservation Carpathia.

Foto: Călin Șerban

Zimbrul – un element cheie în revitalizarea ecosistemului din Munții Făgăraș

Considerat drept cel mai mare mamifer de uscat din Europa, zimbrul (Bison bonasus) este un animal erbivor, cu dieta foarte variată, ocupându-și până la 80% din zi pentru a se hrăni. Astfel, zimbrii au un rol important în conservarea biodiversității, susținând un echilibru între ecosistemele forestiere și de pajiști, poienile şi pădurile fiind menţinute prin păşunatul acestora.

Recent Posts

Acestea sunt rasele de câini care sunt potrivite chiar dacă locuiți într-un apartament mic

Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…

22 de minute ago

18 tipuri de fructe pe care câinii le pot mânca. Bonus: fructele total interzise din meniul câinilor!

V-ați întrebat vreodată dacă câinii pot ronțăi fructe și le pot mânca ca pe o…

o oră ago

Cum poți ajuta un câine fără stăpân? Unde poți apela dacă vezi câini fără stăpân pe stradă?

În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…

2 ore ago

Importanța vaccinării la câini și pisici: schema de vaccinare recomandată de medicul veterinar. Cele mai frecvente boli care afectează câinii şi pisicile nevaccinate

Schema de vaccinare.Vaccinarea câinilor și pisicilor este esențială pentru menținerea sănătății lor și pentru prevenirea…

3 ore ago

Ce spune alegerea animalului tău de companie despre caracterul tău

Ați auzit vreodată că animalele de companie și stăpânii lor sunt la fel? Cu siguranță…

4 ore ago

9 rase de câini care se înțeleg perfect cu pisicile. O galerie foto absolut adorabilă

Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…

23 de ore ago