Din cuprinsul articolului
Atenție! Șerpii veninoși sunt foarte activi în această perioadă. O femeie din zona Banatului s-a trezit cu o viperă în bucătărie. Șarpele a fost filmat când se plimba nestingherit pe oalele cu mâncare de pe aragaz, informează doctorulzilei.ro.
Viperele sunt singurii șerpi veninoși de la noi din țară. Iată cum le recunoașteți:
Viperele măsoară circa 70 cm și prezintă o dungă dorsală în zig-zag, dar pot fi și complet negre. Nu percep bine sunetele, dar au simțul olfactiv bine dezvoltat și simt vibrațiile de la distanțe mari. Sunt veninoase chiar de la naștere, mușcă fulgerător și lasă două plăgi punctiforme (urma dinților).
Semne ale muşcăturii de viperă:
– durerea acută;– tumefierea (umflarea) zonei afectate;– două înțepături mici la distanță de un centimetru una de cealaltă;– semiconştienţa;– alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.Măsuri de prim-ajutor– Ideal ar fi ca victima să ajungă la un medic cât mai repede posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antivenin. După ce aţi sunat la 112, verificaţi dacă unitatea de prim ajutor are pe stoc ser antivenin.– nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit;– luaţi o aspirină (nu luaţi alcool, cafea sau alt excitant – acestea cresc pulsul şi veninul ajunge mai repede la organe);– în caz de hipotermie, acoperiţi-vă cu o pătură;– menţineţi zona muşcăturii sub nivelul inimii;– înlăturaţi veninul din jurul muşcăturii şi dezinfectaţi rana cu apă oxigenată;– puneţi o legătură elastică tip garou între rană şi inimă (încetiniţi răspândirea veninului). Garoul limfatic nu trebuie să blocheze circulația sangvină, ci să realizeze o compresiune limfatică. Se folosește o bandă elastică lată sau o fâșie de material (dintr-o cămașă, bluză) care se înfășoară nu foarte strâns pe tot membrul mușcat.– hidratați-vă cu apăCe să nu faceți– dacă aveţi leziuni, nu folosiţi cavitatea orală pentru a suge veninul, puteţi ajunge să vă otrăviţi voi înşivă;– nu se arde zona mușcată– nu se pune gheață pe mușcătură– nu mâncați și nu consumați alcool
Prevenirea
Daca locuiti sau calatoriti in zone in care exista serpi, imbracati haine ce va acopera picioarele. Luati un bat lung pentru a-l folosi la indepartarea serpilor. Nu pasiti si nu va asezati pe pamant inainte de a verifica locul. Daca ati observat un sarpe la distanta, ocoliti-l fara a-l provoca, iar daca e foarte aproape, ramaneti nemiscat, pentru ca in general se indeparteaza.