Kakapo este o specie nocturnă de papagal care face parte din familia Strigopinae și este originară din Noua Zeelandă. Această pasăre de dimensiuni foarte mari se află pe lista celor mai amenințate specii, în prezent existând aproximativ 130 de exemplare în toată lumea. Cativa crescători au reuşit o performanţă amuzantă, am putea spune! Au încercat să salveze un ou de femelă de Kakapo care s-a crăpat, lipind oul cu o bandă adezivă. Oamenii au sperat că membrana interioară nu s-a distrus si au aşteptat să treacă perioada de incubaţie. La sfârșitul lunii februarie, surpriză!, a apărut un pui de papagal Kakapo! Conform datelor existente, în ultimii trei ani, doar doi pui au ieşit ou.Femelele nu sunt interesate de reproducere, iar masculii asociază deseori comportamentul partenerelor cu cel al animalelor de pradă. Despre Kakapo mai trebuie spus că nu poate zbura, iar când se află în pericol, de multe ori sfârșește din cauza tentativelor sale de zbor.