Albinele și alte insecte sunt responsabile pentru cele mai multe decese survenite în urma mușcăturilor și înțepăturilor în Australia, susține o nouă cercetare, citată de DPA, preluată de Agerpres.Reacțiile alergice la înțepături și mușcături au reprezentat peste jumătate din totalul deceselor cauzate de animale veninoase în perioada 2000-2013, au descoperit cercetători din cadrul Universității din Melbourne.Potrivit studiului acestora, realizat pe un eșantion de 42.000 de internări în spital, înțepăturile de albine și de viespi sunt responsabile pentru 33% din totalul internărilor, mușcăturile de păianjen pentru 30% dintre internări și mușcăturile de șarpe pentru 15%.Per total, 64 de persoane au murit în urma unei mușcături sau înțepături veninoase între 2000-2013, printre animalele ucigașe figurând și furnicile și meduzele veninoase din clasa Cubozoa.În cadrul studiului, niciuna dintre internările cauzate de o mușcătură de păianjen nu s-a soldat cu un deces. Anul trecut, un bărbat a murit însă în urma mușcăturii unui păianjen cu spatele roșu – acesta fiind primul deces din această cauză raportat în 30 de ani – însă cazul s-a situat în afara perioadei de cercetare.