“Câinii ne privesc aşa cum niciun alt animal nu o face”, aşa începe documentarul realizat de BBC, în care demonstrează că cel mai bun prieten al omului îşi merită titulatura pe deplin. Cu atât mai mult cu cât aceste animale pot detecta cancerul înainte ca el să poată fi depistat de aparatura medicală şi înainte ca boala să se manifeste. Câinii mai pot „prevedea” apariţia unei crize epileptice sau a uneia provocată de scăderea glicemiei în cazul diabeticilor. Cum reuşesc să facă asta? Câinii au un miros foarte ascuţit, iar atenţia lor este mereu setată asupra stăpânului. Practic, aproape orice câine poate depista cancerul, doar că unii au nevoie de puţin antrenamen. Jurnalştii de la BBC au şi obţinut imagini de la antrenamentele câinilor care vor deveni adevărate „detectoare de cancer”, arătând clar cum animalul depistează în urina bolnavului urma acestei boli adesea necruţătoare. Mai mult, o femeie pe nume Maureen Burnes, care a supravieţuit cancerului mamar, a povestit cum câinele ei a depistat cancerul înaintea doctorilor.