Din cuprinsul articolului
Baia câinelui! Pentru unele animalele de companie, duşul se dovedeşte a fi o experienţă neplăcută, stresantă. Ora îmbăierii se transformă într-un coşmar când sunt ţinuți cu forţa, când este frecat cu peria prea tare, când spuma îi intră în ochi.Dar îngrijirea câinilor este un “rău” necesar: menţine blana sănătoasă, reduce alergiile, scade şansele de infecţie şi diminuează răspândirea murdăriei şi a germenilor în toată casa.Baia câinelui! Cu siguranță nu vom reuşi să îl facem pe unii mofturoși să se bage singur în cadă, dar cu siguranţă putem face din îmbăiere o activitate agreabilă.
1. Apa este prea caldă sau prea rece. Cum aflăm care este temperatura corectă? Introduceţi cotul în apă, aşa cum se face în cazul apei pentru spălat bebeluşii, şi, dacă vi se pare că simţiţi o stare de confort, atunci temperatura apei este perfectă.
Baia câinelui! Daţi presiunea mică şi ţineţi mâna pe căţel
2. Sunetul strident al apei şi presiunea prea mare sunt două lucruri neplăcute pentru câine. Pentru a face ca duşul să fie cât mai plăcut, daţi presiunea mică şi ţineţi mâna pe căţel, în locul în care îl atinge apa, astfel încât presiunea să pice pe mâna voastră şi nu direct pe blana câinelui. Atingerea voastră se va simţi cu siguranţă.
3. Şamponul nu este potrivit. Majoritatea proprietarilor fac greşeala de a spăla căţelul cu acelaşi şampon cu care se spală şi ei, lucru total greşit! Pielea câinelui are PH-ul diferit de al nostru, iar şamponul uman o va usca. Şamponul are un rol important în îngrijirea pielii animalului.
4. Cantitatea folosită de şampon este prea mică. Dacă doar lăsați câinele să se bălăcească singur sub apă nu veţi reuşi să eliminaţi murdăria de pe blana lui. Agitaţi şamponul, aplicaţi-l şi frecaţi destul de bine blana animăluţului, timp de patru minute. Începeţi cu picioarele şi urcaţi uşor uşor, până ajungeţi la faţă (zona cea mai sensibilă). Evitaţi să îi atingeţi ochii şi interiorul urechilor cu apă, şampon sau cu orice altceva, pentru a evita infectarea acestora, potrivit zooland.ro.
5.Tehnica de periere este greşită. Trebuie să periaţi blana căţelului înainte şi după spălare, dar numai dacă l-aţi obişnuit cu perierea de cel puţin trei ori pe săptămână. Perierea poate fi inconfortablă dacă pe blană este încurcată sau are noduri. Dacă blana animalului este încâlcită, duceţi-l la un îngrijitor profesionist. Pentru rasele de câini cu blana dublă se recomandă perierea şi în momentul şamponării, pentru eliminarea excesului de strat protector, dar pentru toate celelalte rase de câini, blana trebuie să fie întru totul uscată, în momentul perierii. În privinţa periei, cele mai fine şi cu dinţii mai lungi funcţionează în cazul majorităţii raselor.
6. Uscarea o faceţi în grabă. Aveţi grijă ca atunci când scoaţeţi câinele din duş să puneţi prosoape pe jos şi să îl ştergeţi bine, cu prosoape uscate. Utilizaţi prosopul pentru a stoarce blana uşor. Dacă folosiţi un uscător de păr, trebuie să aveţi mare grijă la ce temperatură îl setaţi, pentru că patrupedului i se pot arde pielea şi blana foarte uşor. mai mult, zgomotul produs de acesta îl sperie.
7. Îl spălaţi prea des. Câinii şi pisicile se îngrijesc singuri, motiv pentru care nu este recomandat să spălaţi animăluţul mai des de o data pe săptămână, pentru că riscaţi să îndepărtaţi uleiul natural al blănii şi astfel să se usuce pielea animăluţului, producându-i-se iritaţii.