Baloo, ursul amuzant din Munții Retezat! Imagini inedite surprinse de Romsilva.
Parcul Național Retezat, locul de relaxare al unui urs!
O cameră de monitorizare a faunei din Parcul Național Retezat a surprins imagini amuzante cu un urs, denumit de cei de la Romsilva, Baloo. Celebrul personaj din Cartea Junglei se relaxa în același mod cum o face ursul de la noi din țară, iar un copac înalt se pare că este cel mai bun prieten al său.
Romsilva este compania de stat care are rezervația în administrare, iar prin intermediul unei postări pe Facebook putem vedea comportamentul lui Baloo din natură:
„Mâncărimea, bat-o vina! Moș Martin a fost surprins în ipostaze amuzante de una din camerele de monitorizare amplasate în Parcul Național Retezat, amintindu-ne de Baloo din Cartea Junglei. Mai întâi se freacă cu simț de răspundere de un arbore pentru a-și marca teritoriul sau poate doar pentru a scăpa de o mâncărime – cine nu a trecut prin asta? și ulterior, îl vedem adulmecând scoarța arboretului, în încercarea de a-și identifica propriul miros sau al altor exemplare blănoase”, au scris cei de la Romsilva pe rețeaua socială.
În lume există opt specii de urs: polar, grizzly, brun, negru american, panda, buzat, andin și negru din Tibet. Toate cele opt specii de urs sunt omnivore, adică pot mânca și carne și semințe, fructe sau miere.
Cel mai bine definit simț al ursului este al mirosului, fiind mai dezvoltat decât cel al câinilor și, spre deosebire de majoritatea mamiferelor, ursul poate percepe culorile, au mai scris specialiștii, care au dat și câteva informații generale despre urși. Ursul amuzant din Munții Retezat face parte din categoria urșilor bruni.