Ursoaica panda Bao Bao a ajuns în China după o călătorie de peste 16 ore din orașul Washington, de unde a plecat la bordul unui avion special amenajat însoțită de o îngrijitoare, un medic veterinar și de peste 30 de kilograme de hrană, relatează EFE, preluată de Agerpres.Ursoaica în vârstă de trei ani a ajuns la Chengdu, capitala provincia Sichuan, la 07:00 ora locală (11:00 GMT), având „un aspect sănătos”, potrivit agenției oficiale Xinhua.Bao Bao va rămâne în carantină timp de 40 de zile într-un spațiu de 100 de metri pătrați, la baza Dujiangyang din Centrul de conservare și cercetare a urșilor panda gigant din China, sub supravegherea unui îngrijitor care o va urmări timp de 24 de ore pe zi.După această perioadă de izolare ea se va fi inclusă în programul de reproducere derulat de Grădina zoologică națională din SUA în colaborare cu Asociația chineză pentru conservarea vieții sălbatice, pentru a da continuitate acestei specii atât de inactivă din punct de vedere sexual.Bao Bao s-a născut la 24 august 2013 la Grădina zoologică națională din Washington și este nepoata cuplului de urși panda pe care fostul lider comunist Mao Zedong i-a dăruit președintelui american Richard Nixon cu prilejul vizitei sale în China din 1972.Ursoaica este al 11-a panda născut în afara Chinei care se întoarce în țara asiatică, în cadrul sistemului de împrumut al urșilor panda gigant, care prevede ca orice exemplar născut în străinătate să revină în țară, înainte de împlinirea vârstei de un an.