Sanatate & Dresaj

Bichonul maltez, mai mult decât un câine de companie. Cum îl crești, caracteristicile rasei

Nu ai cum să nu te îndrăgostești de un bichon maltez. Voioșia, energia, afectivitatea  și loialitatea, bichonului maltez face ca acesta să devină mai mult decât un câine de companie. Acesta devine rapid un membru al familiei, îndrăgit și răsfățat de toți.

Personalitatea, abilitățile și modul în care reacționează cu oamenii îl pot transforma într-un prieten haios și de nădejde. Se adaptează ușor traiului în apartament și este puțin pretențios.

Bichonul maltez – scurtă istorie a rasei

Dovezile despre existența rasei s-au găsit în Egipt și în Grecia și ele datează încă din epoca faraonilor. Puțini știu că bichonul maltez este reprezentantul uneia dintre cele mai vechi rase de câini de companie.  Astfel, în mormântul lui Ramses al II-lea (al treilea faraon al celei de-a XIX-a Dinastii a Egiptului, Noul Regat) s-au găsit statuete ce reprezentau un bichon maltez.

În ciuda numelui, bichonul maltez nu își are originea în Malta sau cel puțin nu au existat dovezi clare în această direcție, însă se știe că numele său provine de la cuvântul semitic „màlat”, care înseamnă „port”, și este rădăcina multor denumiri de locuri din spațiul mediteranean.

Mai târziu, rasa a fost importata în Marea Britanie, în timpul lui Henric al VIII-lea, ajungând, astfel, o rasă adorată mai ales de regi, nobili și aristocrați.

Câteva caracteristici ale bichonului maltez

Bichonul maltez atinge o înălțime cuprinsă între 20-25 cm și are o greutate corectă de 2-3.5 kg. Blana acestuia este de culare albă și are firul lung și usor ondulat.
Atinge o vârstă de 12-15 ani și poate naște între 1-3 pui. Așa cum am menționat, are un temperament jucăuș, rapid, vivace și se atașează repede de stăpan/ familia adoptivă. Este inteligent, prietenos și loial;
Fiind un cățel cu o energie debordantă, are nevoie de plimbări zilnice. El are nevoie de o toaletare intensă, un periaj de cel puțin două ori pe săptămână;
Hrană: două mese pe zi este suficient pentru un mascul adult și se recomandă cel mult 200 calorii/zi;
Bichonul maltez este un câine care se dresează ușor, învață repede să facă lucrurile care i se cer.
Afecțiuni și predispoziție la boli. Din păcate bichonul matez este destul de sensibil, bolile pe care le face sunt infecții ale urechilor, probleme digestive, alergii, secreții lacrimale abundente, luxația rotulei, hipotermie.

Aspectul și personalitatea bichonului maltez

Pe bichonul maltez îl recunoști după blănița de un alb imaculat, mătăsoasă, extrem de pufoasă şi moale la atingere, dar și după talia mică – rar depășește 25 cm și 4 kg.

Este un câine cu botul scurt și ochii mici și negri, care contrastează cu blana albă. Pe cât de mic, pe atât de energic, vivace, loial și afectuos este, calități pe care și le păstrează chiar și pe măsură ce înaintează în vârstă.

În același timp, bichonul maltez are o oarecare doză de independență, individualitate și încăpățânare, fapt care poate da bătăi de cap stăpânului.

Este o rasă destul de curioasă, curajoasă, agilă și știe să își alarmeze familia atunci când ceva nu i se pare în regulă. Aceste calități îl fac apt pentru a fi un câine potrivit în casă, însă poate fi și gălăgios.

Bichonul maltez este prietenos cu anturajul familiei, iubitor, însă foarte precaut cu străinii.

Dresajul bichonului maltez

Mai toți stăpânii au sesizat că prietenul lor patruped este foarte loial, astfel,  bichonul maltez se dresează destul de ușor și învață repede diverse trucuri și comenzi. La fel ca în cazul multor rase, recompensele comestibile, micile gustări, sunt ajutorul de nădejde pentru un dresaj reușit.

Pentru rezultate garantate, îl poți duce la școala de dresaj, însă este recomandat să o faci până la vârsta de 10-12 săptămâni.

Nu este recomandat familiilor cu copii de 1-6 ani, pentru că cei mici îl pot răni pe micuțul prietenos. În plus, dacă nu este tratat corect, bichonul maltez are tendința să muște, să agațe sau să ciupească. Însă această rasă poate fi ideală pentru familiile cu copii mai mari, care vor adora firea veselă, energică, vivace și afectuoasă a bichonului maltez.

Are o inteligență peste medie și, din acest motiv, poate fi întâlnit în diferite show-uri, spectacole, expoziții și concursuri sau în clinicile de terapie cu câini. Pe lângă acestea, trebuie adăugate răbdarea, blândețea și afecțiunea, bichonii maltezi fiind iubitori și atașați de stăpân.

Îngrijirea bichonului maltez

În cazul în care te gândești să adopți și să te bucuri de compania unui bichon maltez, trebuie să ştii că are nevoie de o îngrijire corespunzătoare. În primul rând, necesită o toaletare intensă, deoarece blana lui sensibilă se poate încâlci foarte ușor atunci când nu este spălat, tuns și periat în mod regulat.

Fiind de talie mică, praful și impuritățile se pot aduna ușor în blană, de aceea, îmbăierea se face destul de des, o data la 2-3 săptămâni. De asemenea, bichonul trebuie tuns regulat, dacă îți dorești să scapi de corvoada perierii zilnice și de costurile legate de toaletare și de produsele speciale pentru îngrijirea blănii. Pentru a evita apariția infecțiilor, trebuie să te asiguri că urechile și zona din jurul ochilor sunt permanent curate și să îndepărtezi murdăriile adunate în colțul ochilor micuțului, atunci când este nevoie.

La capitolul hrană, trebuie să fii atent mai ales în primele luni de viață, când puiul are nevoie de suportul nutrițional adaptat cerințelor sale, astfel încât să se poată dezvolta armonios.

Fiind de talie foarte mică, bichonii maltezi nu vor avea nevoie de cantități foarte mari de mâncare, iar acesta poate fi un avantaj, pentru că îți permite să pui accent pe calitate, și nu pe cantitate.

În medie, pentru un mascul adult, 200 de calorii pe zi sunt de ajuns, în timp ce pentru un bichon în creștere, activ, se pot oferi și 300 de calorii pe zi.

În primele 6 luni, porţia zilnică trebuie împărţită în 3-4 mese pe zi, fără alte gustări între mese.

Chiar dacă bichonii adoră să fie alintați cu tot felul de bunătăți, este recomandat ca răsfățul să aibă loc strict la orele mesei, altfel, crește potențialul de îngrășare. Pentru a evita supraponderalitatea, îi poți oferi câinelui tău o hrană cu un conținut proteic superior și mai puțin bogată în carbohidrați.

 

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

8 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

9 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

10 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

11 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

12 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

13 ore ago

Parteneri