Bobiță, abandonat în casă în timpul pandemiei. Bobiță, un cățel dintr-un sat din Vaslui, în vârstă de12ani, rămas singur în gospodărie aproape o lună. Restricțiile ordonanței militare au forțat-o pe stăpâna lui, care locuiește acum în Galați, să stea departe de animalul său de companie.Potrivit Pro TV, odată cu decretarea stării de urgență, stăpâna lui Bobiță nu a mai putut să ajungă în localitate. femeia a cerut ajutorul vecinilor, însă au refuzat să se ocupe de patruped. Îngrijorată că prietenul ei necuvântător a rămas fără hrană, a apelat în cele din urmă la o asociație de protecție a animalelor. Voluntarii i-au sărit imediat în ajutor.Acum, patrupedul se află în grija lor și se bucură de un tratament special: “Ești supraviețuitor! Ai rezistat o luna de zile ca un tânăr! El având cam 12 ani”.“Fiindcă era singur și nu mai avea chef nici de mâncare, mai mult voia să se joace. Când plecam, mă conducea până la poartă, se culca în poartă și nu-mi dădea voie să plec. Mi-era foarte milă de el”, a povestit Rodica, stăpână animalului.“Era plin de căpușe și de paraziți. S-a hotărât să-i facem analize și a reieșit că are virofilarie. Este o boala extrem de gravă din cauză că nu a fost deparazitat corespunzător. Plus că are hepatită”, a spus Lilu David, medic veterinar la asociația “Help Lăbuș”.Pe lângă îngrijiri medicale, Bobiță a avut parte și de o altă surpriză. A fost ferchezuit.“Am avut un stres foarte mare gândindu-mă cât de îngrozitor este să mori fără hrana și fără apa. Când am ajuns la curte, Bobiță a venit, vessel, dar mai greoi. Se vedea că forța lui era puțin slabită”, a povestit și Corina Grigore, voluntar la asociația “Help Lăbuș”.Membrii asociației spun că în această perioadă primesc des solicitări pentru a interveni în case în care au rămas singure animale de companie. Acum câteva zile l-au salvat pe Riky, un papagal care acum se află în grija lor.
Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…
Cumpărarea și alegerea unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…
De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…
Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…
Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…
Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…