Populațiile de elefanți de pădure dintr-una din cele mai importante rezervații din Africa centrală, aflată în Gabon, s-au redus cu aproape 80% într-un deceniu din cauza braconajului.”Studiul nostru sugerează că peste 25.000 de elefanți din parcul național gabonez de la Minkébé este posibil să fi fost omorâți pentru fildeș între 2004 și 2014″, a declarat John Poulsen, profesor de ecologie tropicală la Universitatea Duke, din Carolina de Nord. El este principalul autor al acestui studiu publicat în revista Current Biology, potrivit Agerpres.”În condițiile în care există mai puțin de 100.000 de elefanți în toată Africa centrală, această subspecie este amenințată cu extincția dacă guvernele și agențiile de protecție nu acționează rapid”, a avertizat el.Deși o parte din acest braconaj este gabonez, majoritatea braconierilor vin din alte țări, în special din Camerunul vecin.Pentru a estima amploarea pierderilor în rândul acestei populații, cercetătorii au comparat datele provenite din două mari studii efectuate plecând de la numărul excrementelor și de la repartiția lor în parc în 2004 și 2014, utilizând două metode diferite de analiză.Ei au putut identifica două fronturi de braconaj.Numărul de elefanți din sudul parcului, care se află la 58 km de cea mai apropiată mare axă rutieră gaboneză, a fost puțin redus, precizează cercetătorul.Însă în centru și în părți din nordul parcului care, într-un loc, se află la numai șase kilometri de un drum național camerunez, „populațiile de elefanți au fost decimate”, a adăugat cercetătorul.Apropierea acestei axe rutiere face să fie relativ ușor pentru braconierii din Camerun să ajungă în parc și să transporte apoi fildeșul până la Douala, cel mai oraș din țară, care este și un centru major de trafic internațional de fildeș.Din 2011, autoritățile gaboneze au luat măsuri mai drastice pentru a combate braconajul la Minkébé, susține profesorul Poulsen. Astfel, acestea au plasat elefanții sub statutul de „protecție completă”, au creat o forță de poliție națională a parcului și au dublat bugetul agenției însărcinate cu gestionarea parcului.De asemenea, Gabonul a fost prima țară africană care a ars fildeșul confiscat.Acest studiu rată însă că eforturile în cauză au puțin efect.”Timpul presează și pentru a salva elefanții de pădure trebuie să creăm noi zone multinaționale de protecție și să coordonăm eforturile internaționale de poliție pentru a-i urmări penal pe braconierii care comit delicte criminale împotriva faunei sălbatice în alte țări”, a recomandat profesorul Poulsen.