Bucuria unui cățel adoptat după ce a trecut printr-un grav accident! Un tren a fost cât pe ce să îi fie fatal.
Patrupedul a supraviețuit unui accident îngrozitor!
Un cățeluș a fost victima unui grav accident, după ce a fost lovit de un tren în timp ce încerca să traverseze o cale ferată. Pe lângă faptul că a suferit accidentul, el a fost și abandonat, supus unor pericole extreme pe stradă.
Pentru un animal de companie lăsat singur pe străzi, fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire.
Potrivit thedodo.com, postul de televiziune WCPO a investigat ce s-a întâmplat cu patrupedul care de curând a fost abandonat într-un parc și care a suferit accidentul:
„Trenul i-a amputat ambele membre posterioare, precum şi o parte din coadă. De asemenea, a avut un ochi grav rănit din cauza impactului.” – a declarat Tara Bowser, directorul „PEOPLE’s Animal Friends Humane Society”.
Animal Friends Humane Society au fost cei care l-au preluat pe Trooper după teribilul accident!
Căţelul fost internat imediat într-o clinică veterinară şi operat. Au urmat câteva zile foarte dificile pentru micul patruped, dar a fost într-un final salvat.
Chiar dacă a fost rănit grav, căţeluşul s-a dovedit a fi extrem de afectuos şi prefera compania oamenilor.
La mai puţin de o lună de la accidentul în care a fost implicat, căţelul a fost pus într-un scaun cu rotile.
.
Din fericire, cazul a atras atenția oamenilor cu suflet mare, iar în cele din urmă, patrupedul a fost adoptat.
Bucuria unui cățel adoptat!