Bucuria unui cățel orb atunci când apare un copil în familie! Grija patrupedului este cu totul înduioșătoare.
Câinele, membru al familiei cu drepturi depline!
Pentru Samara Barreto, o iubitoare declarată a animalelor de companie, relația dintre viitoarea ei fiică, și patrupezii familiei i-a produs o serie întreagă de emoții. O mulţime de păreri de la alte persoane, în principal despre ce vor face câinii când se va naşte copilul sau cum ar trebui să procedeze cu patrupezii atunci când bebeluşul va ajunge acasă, i-au dat de gândit.
Cei patru câini ai ei, Layka (care este orb), Mel, Miranda şi Bela vor dovedi însă contrariul:
„Întrebările şi temerile au fost numeroase. Dacă va fi alergică, dacă patrupezii vor deveni geloşi, dacă nu voi putea să acord atenţie tuturor în mod egal, dacă dragostea mea pentru ei s-ar schimba”, povesteşte Samara.
Ei bine, Liz a venit în sfârşit pe lume şi a fost adusă acasă:
„Ne adaptăm cu toţii, ei se apropie cu atenţie, o miros, stau de pază, îşi fac griji când Liz plânge. Niciun semn de gelozie”, mărturiseşte mama iubitoare.
„Slavă Domnului, până acum că nu am avut probleme cu alergia (nici nu vom avea). Câinii continuă să aibă acces liber în casă, chiar în cameră şi se pot apropia de Liz. Iar dragostea pe care o simt pentru câinii mei nu a scăzut, a crescut atât în cazul meu cât şi în cazul lor. Ei simt/ştiu că Liz este o mică parte din mine şi văd asta în fiecare moment al interacţiunii lor cu Liz”, mărturiseşte Samara.
„Când stau în jurul pătuţului sau hamacului în timp ce ea doarme, când se apropie de ea când plânge, când ies cu Liz şi mă întorc, o caută în braţele mele, când sunt cu ea în poala câinii se apropie, o miros şi continuă să dea din cozi”, a adăugat femeia.
Samara a spus că este foarte fericită și recunoscătoare pentru o astfel de legătura între fiica ei biologică și câinii din casă.
„Astăzi sunt mama a patru animale de companie, mamă de fată, mamă completă și fericită”, a conchis ea.
„Am învăţat-o acest lucru în limbajul braille”, a glumit Samara, adăugând: „Îi pasă enorm de ea”
„Ne bucurăm foarte mult să fim un exemplu pentru atâtea viitoare mame care, la fel ca mine, se temeau, aveau îndoieli şi erau înconjurate de întrebări, bănuieli şi tot felul de ‘opinii’”, a mai spus Samara.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…