E frumos să te uiţi în trecut şi să vezi cum lucrurile din jurul tău au evoluat. Atât timp cât timpul trece, nimic nu stă pe loc. Nici măcar rasele de câini.
Diferenţa dintre cel mai bun prieten al omului de acum 100 de ani şi cel de acum (ne referim, evident, la câine) e sesizabilă cu ochiul liber. Noi am spune că e chiar uimitoare.
Iată un colaj în care se prezintă standardul rasei de acum 100 de ani şi imagini cu standardul rasei de acum.
*Fotografiile sunt preluate din cartea „Breeds of all Nations” – Rasele tuturor naţiunilor.
Bull Terrier – postură superbă, câine atletic. Inainte avea un craniu mai pătrăţos şi un abdomen mai suplu. Din păcate, pe parcursul anilor, Bull Terrierul a căpătat şi două defecte genetice: dinţi suprapuşi şi alergarea obsesivă a cozii.
Basset-ul (Basset Hound) a devenit mai scund, labele din spate sunt diferite (înainte erau drepte), acum are piele în exces, are probleme de coloană, pleoape căzute cu predispoziţie la infecţii oculare şi urechi mult mai lungi. In concluzie… Basset-ul de acum 100 de ani era mai robust din punct de vedere medical. Estetic însă, oamenii par să prefere varianta actuală.
Superbul Boxer s-a transformat radical în ultimii 100 de ani! Acum, cu botul mai scurt, pare un câine mai haios, dar un nas turtit înseamnă mai multe probleme de sănătate. Boxerul de acum, făcând parte din categoria raselor brahicefalice, are probleme de respiraţie, dificultăţi în a-şi controla temperatura corpului în zilele călduroase. Şi … din păcate, noul Boxer înregistrează cea mai mare rată a cancerului. 
Bulldogul Englez a ajuns să sufere de toate bolile câinilor făcuţi pentru a fi admiraţi şi atât. Această rasă a dezvoltat în 100 de ani absolut toate sensibilităţile posibile. Bulldogii Englezi au ajuns să sufere de orice boală şi să fie predispuşi la orice lucru rău. Mai mult, ei nu se pot înmulţi şi nici nu pot făta fără intervenţie medicală. În concluzie, nu există Bulldog Englez sănătos! Un studiu din 2004 a arătat că aceşti căţei trăiesc în medie până la 7 ani.
Şoricarul (Dachshund) avea în urmă cu 100 de ani “picioare” funcţionale şi un gât bine proporţionat, astfel încât totul să fie într-o armonie utilă pentru acest câine. Acum, gâtul este mult mai lung, spatele – la fel şi labele s-au micşorat atât de mult încât unii câini din această rasă îşi târăsc burţile pe jos.Şoricarul are acum, dintre toate rasele, cel mai mare risc de dezvoltare a herniei de disc, ceea ce duce la paralizie.
Ciobănescul German (lupul) este un câine superb din cap până în vârful cozii. Nu o spunem noi, ci milioane de oameni, generaţii după generaţii de iubitori de animale. Cu toate că Ciobănescul a fost un ideal estetic încă de la bun început, crescătorii au umblat şi pe linia lui genetică. Inutil şi ineficient, din păcate. Aceasta este rasa care tronează în topul raselor distruse de înmulţitori şi samsari de câini!În cartea “Dogs of all Nations”, “lupul” este descris ca fiind un câine de talie medie, cu o greutate de circa 25 de kilograme. Departe de standardul de acum: talie mare (40 kg), solid, arcuit de spate şi cu piept lat. Şi o noutate este şi poziţia labelor inferioare, care şi generează dureroasa boală suferită de majoritatea câinilor din această rasă: displazia de şold. Înainte cu 100 de ani, datorită posturii, Ciobănescul German putea sări peste un zid înalt de 2.5 metri, fapt imposibil de realizat acum.
Pug-ul este o altă rasă extremă dintre cele brahicefalice şi are numeroase probleme de sănătate: tensiune arterială crescută, probleme cardiace, oxigenare insuficientă, probleme de respiraţie, infecţii, imunitate slabă, predispoziţia la supraîncingere (afecţiune care deseori cauzează moartea) şi probleme de piele nenumărate: dermatite, alergii de contact, alergii la mâncare, intoleranţe la anumiţi factori din mediul înconjurător etc.Colac peste PUG, codiţa răsucită este de fapt un defect genetic care în formele lui serioase duce la paralizie.
Cândva a fost un câine nobil, un muncitor desăvârşit alături de om. Acum, Saint Bernard-ul a devenit un ursuleţ mare de pluş care a trebuit să se adapteze la mediul din oraş, pe beton în curţile oamenilor. Acum 100 de ani, St. Bernard-ul area nasul mai lung, deci respira mai bine. Acum, cu nasul turtit, uriaşul nu mai poate depune mult efort şi chiar suferă anumite probleme ale sistemului respirator când se află în mediul rece. Bernard-ul a mai căpătat în evoluţia lui din ultimii 100 de ani şi perdispoziţia la boli precum: hemofilia, osteoporoză, boli ale sistemului osos şi articular, hernie de disc.
În concluzie, înmulţirea pentru scopul comercial a acestor câini a adus doar “beneficii” estetice. Însă, pentru a arăta plăcut, aceste animale au plătit cu sănătatea lor. Condamnarea unui câine la suferinţă pentru a arăta mai bine nu este o “îmbunătăţire” (new line), ci TORTURĂ.
Sursa: Science of Dogs
