Lumea animalelor

Câine împușcat sub ochii stăpânului. „Țipam, nu trage! A tras…”

Câine împușcat sub ochii stăpânului. Gestionarul fondului de vânătoarer din satul Tulghieș, Maramureș, risca sa fie închis pentru câțiva ani, deoarece a împușcat mortal un câine.

În urmă cu două zile, un bărbat ce se plimba pe un deal din apropierea satului Tulghieș, Maramureș, împreună cu prietena și cu cei doi câini ai lor, a trăit momente de groază. Unul dintre câinii săi a fost împușcat mortal sub ochii lui, potrivit Digi24.

Victor Horodincu, stăpânul câinelui împușcat a povestit tragica întâmplare: „A apărut o mașină la vreo 300 de metri pe dealul celălalt, câinii au sesizat, s-au dus către mașină, am început să țip la el, nici nu oprise mașina încă, să nu tragă în câini a tras cu alice. Țipam nu trage! A tras al doilea foc cu glonț, deci altă armă, și a intrat pe o parte și a explodat pe alta. În fața ochilor mei.”

Anca Gușat, prietena localnicului spune că „am început să fac poze și ne-a amenințat, a spus că dacă apare undeva imaginea cu el și a mașinii o să vedem noi ce pățim, nu știm cu cine ne punem.”

Stăpânul câinelui împușcat a sunat apoi la 112.

Ionela Cozma, purtător de cuvânt la IPJ Maramureș: „Cadavrul câinelui a fost transportat la DSP Maramureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. Totodată, polițiștii efectuează verificări în vederea identificării autorului și stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. În cauză s-a întocmit dosar penal.”

Andrei Mureșan, gestionarul fondului de vânătoare: „Deci, în lege scrie: al cărei stăpân nu se poate identifica în acel moment, săru-mâna, mă înțelegeți? (Reporter Digi24: Dar localnicul era acolo.) Nu era, localnicul era la un kilometru și ceva. (Reporter: Ați împușcat mai mulți câini până acuma ai localnicilor, așa am înțeles.) Păi da, am mai împușcat dintre ei, pe care eu i-am găsit în teren nesupravegheați și așa mai departe, normal că i-am împușcat. E normal, că scrie în lege, săru-mâna.”

Ce spune de fapt Legea vânătorii? „Pisicile și câinii care sunt în situația prevăzută la alin. (3) se împușcă de către personalul de specialitate cu ocazia acțiunilor organizate în acest scop.”

Gestionarul fondului de vânătoare este cercetat, în acest moment, pentru cruzime față de animale și amenințare.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

6 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

7 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

8 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

9 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

10 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

11 ore ago

Parteneri