Din cuprinsul articolului
Câine salvat dintr-o fântână. In perioada sărbătorilor, pompierii din cadrul Detașamentului Alba Iulia au fost solicitați să intervină în localitatea Seușa, județul Alba pentru salvarea unui animal. Aceștia au fost solicitați să intervină după ce mai mulți localnici au constatat că nu pot interveni pentru salvarea unui câine.
Potrivit ISU Alba, la momentul ajungerii forțelor de intervenție la locul solicitării s-a constatat faptul că este vorba despre un câine căzut într-o fântână de aproximativ 10m adâncime.
„Animalul a fost extras din fântână de către echipajul prezent la locul solicitării, în condiții de siguranţă. După extragere a fost evaluat de către pompierii militari, acesta fiind teafăr și fără leziuni. Ulterior evaluării, a fost predat aparținătorilor. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă“ – au precizat reprezentanții ISU Alba.
Un pompier a fost nevoit să intre în fântână pentru a putea să-l prindă pe bietul cățel și să-l aducă în siguranță la suprafață. Acesta nu a prezentat lovituri sau leziuni care să-i pună viața în pericol.
După ce s-a liniștit în brațele stăpânilor a alergat bucuros în jurul salvatorilor săi de la ISU Alba.
Pompierul care a intervenit pentru salvarea patrupedului a spus că acesta a fost cooperant și se bucură că acesta este bine. ”Orice viaţă contează” a spus acesta.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…