Lumea animalelor

Câine salvat dintr-o fântână. Unde au intervenit pompierilor ISU Alba

Din cuprinsul articolului

Câine salvat dintr-o fântână. In perioada sărbătorilor, pompierii din cadrul Detașamentului Alba Iulia au fost solicitați să intervină în localitatea Seușa, județul Alba pentru salvarea unui animal. Aceștia au fost solicitați să intervină după ce mai mulți localnici au constatat că nu pot interveni pentru salvarea unui câine.

Potrivit ISU Alba, la momentul ajungerii forțelor de intervenție la locul solicitării s-a constatat faptul că este vorba despre un câine căzut într-o fântână de aproximativ 10m adâncime.

„Animalul a fost extras din fântână de către echipajul prezent la locul solicitării, în condiții de siguranţă. După extragere a fost evaluat de către pompierii militari, acesta fiind teafăr și fără leziuni. Ulterior evaluării, a fost predat aparținătorilor. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă“  – au precizat reprezentanții ISU Alba.

Câine salvat dintr-o fântână

Un pompier a fost nevoit să intre în fântână pentru a putea să-l prindă pe bietul cățel și să-l aducă în siguranță la suprafață. Acesta nu a prezentat lovituri sau leziuni care să-i pună viața în pericol.

După ce s-a liniștit în brațele stăpânilor a alergat bucuros în jurul salvatorilor săi de la ISU Alba.

Pompierul care a intervenit pentru salvarea patrupedului a spus că acesta a fost cooperant și se bucură că acesta este bine. ”Orice viaţă contează” a spus acesta.

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

39 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

11 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

12 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

14 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri