Din cuprinsul articolului
„Primul cățeluș” al Statelor Unite, Commander, se află și el în cușcă după ce a mușcat mai multe persoane, inclusiv un agent al Serviciului Secret, care au avut nevoie de tratament spitalicesc pentru rănile lor.
Înregistrările descriu o imagine a unui câine puternic, în creștere și din ce în ce mai scăpat de sub control, inclusiv un episod în care prima doamnă, Jill Biden, nu a putut împiedica ca acesta să atace un ofițer.
Câinele buclucaș al lui Joe Biden
Commander, în vârstă de aproape doi ani, a încălcat protocolul de cel puțin 10 ori într-o perioadă de cinci luni, inclusiv trei incidente grave care au avut loc în decurs de doar câteva săptămâni. În primul, care a avut loc la 3 noiembrie anul trecut, a mușcat un agent în uniformă al Secret Service de braț și de coapsă, fiind nevoie ca biroul medicului Casei Albe să trimită victima la spital.
Ofițerul le-a spus superiorilor că a fost nevoit să folosească un cărucior de oțel pentru a se proteja de animalul de companie și că a avut „dureri considerabile”, se arată în raport.
Al doilea episod semnificativ a avut loc câteva săptămâni mai târziu, când Biden l-a eliberat pe Commander din lesă și l-a dus în grădina Kennedy de la Casa Albă după care câinele a mușcat mâna și brațul unui alt ofițer al Serviciului Secret.
Commander atacă din nou
Și se pare că deciziile proaste ale lui Commander nu se limitează doar la reședința sa din capitală. La o lună după ambuscada din grădina Casei Albe, câinele a mușcat de spate un tehnician de securitate în casa lui Biden din Wilmington, Delaware.
Commander s-ar putea să se comporte chiar mai prost decât arată înregistrările. Judicial Watch subliniază că solicitarea sa acoperă doar perioada cuprinsă între septembrie 2022 și ianuarie 2023, iar primele nouă luni petrecute de el la Casa Albă și cele mai recente șase luni sunt excluse.
„Aceste înregistrări șocante ridică întrebări fundamentale cu privire la președintele Biden și la Secret Service”, a declarat președintele Judicial Watch, Tom Fitton. Schimburile de e-mailuri între agenții Secret Service și managerii lor dezvăluie disprețul lor față de Commander, pe care Biden l-a prezentat în decembrie 2021 într-o înregistrare video în care președintele îi arunca o minge.
A 10 -a victivimă
„Încă mă doare piciorul și brațul. M-a mușcat de două ori și a fugit de două ori spre mine”, a replicat victima, la care primul ofițer a spus: „Ce glumă. Dacă nu era câinele soților Biden ar fi fost deja eutanasiat. Clovnul ăla ciudat are nevoie de o botniță„, sunt câteva remarci ale agenților care au fost atacați.
Ceva mai târziu, situația devenise mai critică. „Commader a manifestat un comportament extrem de agresiv”, scria un e-mail de la un ofițer din cadrul deciziei în uniformă a agenției. „Astăzi, în timp ce era postat, a venit la atac la mine. Prima doamnă nu a putut să recupereze controlul asupra lui Commander și a continuat să mă încercuiască. Cred că este doar o chestiune de timp până când un agent/ofițer va fi atacat sau mușcat”, a declarat un alt agent.
Predicția s-a adeverit câteva zile mai târziu, când agentul a fost spitalizat. O serie de alte incidente de mușcături ale lui Commander, unele dintre ele necesitând tratament medical, au fost raportate prin noiembrie și decembrie 2022. Potrivit Judicial Watch, câinele a prezentat un model de agresivitate în care urmărea oamenii în timp ce mergeau, apoi sărea să îi muște.
Ciobănescul german a devnenit tot mai agresiv
„Acesta este un tip special de nebunie și corupție în care un președinte ar permite câinelui său să atace și să muște în mod repetat personalul Serviciului Secret și al Casei Albe”, a declarat Fitton, acuzându-i pe soții Bidens că au „ascuns” documente legate de aceste incidente. Casa Albă a declarat că soții Biden vor oferi mai multă pregătire și tehnici de control îmbunătățite pentru Commander.
„Ei au colaborat cu Secret Service și cu personalul de la reședința executivă în ceea ce privește protocoalele și antrenamentele suplimentare de legare în lesă, precum și stabilirea unor zone desemnate pentru ca Commander să alerge și să facă exerciții”, a declarat Elizabeth Alexander, directorul de comunicare al primei doamne, pentru CNN.
„Președintele și prima doamnă sunt incredibil de recunoscători Serviciului Secret și personalului de la reședința executivă pentru tot ceea ce fac pentru a-i menține pe ei, familia lor și țara în siguranță”, potrivit The Guardian.