Autor: Liliana CojanMă pot numi de acum o româncă la Londra, o londoneză, considerând că de două săptămâni colind străzile Regatului Unit în calitate de jurnalist. Am venit inițial cu scopul de a elucida adevărul din spatele zvonurilor care mișună despre poporul român. Suntem veniți la furat sau la muncă. Vrem să extindem făcând copii sau ne lăsăm familiile în urmă? Nici una nici alta nu sunt reale, dar din jurnalul pe care îl țin cu religiozitate de când am ajuns am ales să vă prezint o povestioară despre cei mai apropiați prieteni ai mei.Mergând prin mall-ul din Stratford, situat la una din periferiile Londrei am avut ocazia să întâlnesc un ofițer care plimba doi câini, rasa field spanieli extrem de prietenoși. Nu m-am putut abține și i-am luat la mângaiat. Rolul acolo nu este unul simplu. Sunt câini dresați special pentru depistarea bombelor.Presa și poliția nu s-a obosit să anunțe, dar în acea zi Westfiel Mall era sub o amenințare cu bombă. A doua pe acea săptămână. M-am îngrozit și am întrebat cum se procedează în astfel de situații, nu de alta dar nu îmi doaream decât să părăsesc incinta și să fug..”Nu e motiv de panică domnișoară, astfel de amenințări se fac aproape zilnic„, îmi spune calm domnul Tom Smith, dresorul celor doi câini.Mumble și Humble nu au depistat până acum nici o bombă, dar ”cariera„ lor este deabea la început. „Câinii sunt cei mai buni detectori de bombe”, a afirmat la un moment dat și Michael Oates, șeful diviziei militare a Pentagonului, aceștia rămân cei mai eficienți combatanți chiar și în situațiile de criză.Datoriile lor nu se rezumă doar la protectie, aproape toate departamentele poliției engleze au în dotare un arsenal de patrupezi canini care sunt folosiți în siatuații de urgență precum depistarea bombelor, a anumitor criminali sau droguri.Speriată de cele ce se desfășuarau în tăcere în jurul meu și privind terifiată la zecile de copii în cărucior care treceau pe lângă mine alături de părinți și bunici am apelat la sfatul unor polițiști ce patrulau centrul comercial.”Nu este un motiv de îngrijorare, primim amenințări constant nu putem panica populația. În cazul în care teroriști vor face presiuni vom evacua clădirea. Dar pentru un moment vă puteți bucura de restul zilei liniștită„, au fost cuvintele unuia dintre ofițerii desemnați pentru păstrarea ordinii.Involuntar am făcut o comparație. Oare cum ar fi mers lucruri în țară? Ne-am fi bazat noi pe simțurile unui câine sau am fi luat măsuri.Revenind la noii mei prieteni care în acele momente mă acopereau cu iubire și cerșeau recompense pentru efortul depus, am hotărât să le aflu povestea.” Mumble și Humble se află de doar câteva luni în serviciu, sunt neobișnuiți. De obicei pentru astfel de operațiuni se folosesc rase precum Ciobănescul belgian MALINOIS, acela este considerat cel mai bun câine polițist. Dar nu pot spune că ei nu își fac treaba și în plus lumea se simte mai comfortabil în prezența lor decât atunci când văd venind un câine de talie mare„, a adăugat Tom.Acasă Tom mai are un cățel, a realizat că viața alături de animalele de companie i-au adus mai multă liniște decât oamenii.Dresajul nu este ușor dar rezultatele depășesc orice investiție în aparaturăLa început, fiecare câine trebuie să devină expert în dresajul de obediență. El va învăța comenzi pe care orice câine de companie le știe, pentru a-și arăta supunerea și ascultarea față de stăpân. În acest fel, partenerul uman reusește să controleze câinele în orice conjunctură.”Câinele este dresat să socializeze cu oamenii și vâltoarea orașului mai înainte de toate, pentru a deveni calm și concentrat în orice mediu. Mai apoi încep lecțiile pentru depistare„ declară dresorol.Patrupezi nu s-au dat în lături de declarații și nu au avut nici track în prezența presei, Mumble a stat în permanență lipit de Tom, în timp ce frățiorul său a stat să se fotografieze cu trecătorii.Cei care frecventează mall-ul spun că animalele în fac să se simtă chiar mai în siguranță decât orice tehnologie prezentă în jurul lor.În România, cea mai mare unitate de dresaj din țară se află la Sibiu. Câinii polițiști sunt antrenați să găsească corpuri neînsuflețite îngropate, stupefiante și explozivi, oameni prinși sub dărâmături etc. Vârsta la care câinele îți începe lucrul pe teren este de 12-15 luni, iar „ieșirea la pensie„ se face la cinci-șase ani în funcție de performanțele agentului patruped.