Lumea animalelor

Câinii sunt capabili să plângă de bucurie la revederea stăpânilor. Lacrimile ajută la crearea unei relații mai puternice

Câinii sunt capabili să plângă de bucurie la revederea stăpânilor. Potrivit unui studiu realizat de cercetători japonezi, aceștia au descoperit că după o perioadă mai mare de absență, câinii pot fi au adevărat emoționați atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor, astfel că aceștia pot plânge de bucurie.

Această atitudine a câinilor la vederea stăpânilor reușește să consolideze relația acestora.

A fost studiat comportamentul a 22 de câini. 

Studiul a constat în analiza reacțiilor câinilor care s-au reîntâlnit cu stăpânii lor și cu alte persoane pe care le cunoșteau.

Pentru a-și testa teoria, academicienii de la Universitatea Azabu și de la Universitatea Medicală Jichi au plasat benzi de hârtie sub ochii câinilor în timpul interacțiunii normale cu stăpânii lor și cu un minut înainte de a fi reuniți cu aceștia după cinci-șapte ore de separare, potrivit bbc.com.

Câinii sunt capabili să plângă de bucurie în momentul în care își reîntâlnesc stăpânii, a fost concluzia studiului prin care cercetătorii au descoperit că atunci când patrupezii își vedeau stăpânii webbanki.ru , era singurul moment în care vărsau lacrimi.

Nu a existat același nivel de creștere a producției de lacrimi atunci când câinii se reîntâlneau cu persoanele pe care le cunoșteau, dar care nu erau stăpânii lor.

Pentru a vedea dacă lacrimile erau legate de emoțiile lor, cercetătorii au aplicat câinilor o soluție care conținea oxitocină, un hormon cheie implicat în crearea de legături.

După ce au folosit hormonul, au constatat că lacrimile câinilor au crescut semnificativ.

Deși este cunoscut faptul că aceste animale plâng pentru a-și menține canalele lacrimale curate, acest lucru nu a fost legat până acum de răspunsul lor emoțional.

„Nu auzisem niciodată de descoperirea că animalele varsă lacrimi în situații de bucurie, cum ar fi reîntâlnirea cu stăpânii lor”, a declarat Takefumi Kikusui, unul dintre autorii studiului publicat în revista Current Biology.

În timp ce stăpânii sunt mai degrabă familiarizați cu mișcarea cozii sau cu lingerea feței de către animalele lor de companie extaziate, lacrimile unui câine pot influența, de asemenea, comportamentul partenerului lor uman.

Privirea unui câine influențează comportamentul oamenilor, făcându-i mai grijulii

Privirea unui câine stimulează secreția de oxitocină, făcându-i pe stăpâni mai atenți sau mai protectori față de animalul lor de companie.

Oamenii de știință au descoperit, de asemenea, că proprietarii au simțit mai multă dorință de a avea grijă de animalele lor atunci când le vedeau cu ochii înlăcrimați.

„Lacrimile lor ar putea juca un rol în aprofundarea relațiilor reciproce și ar putea duce mai departe la crearea de legături între specii”, au scris cercetătorii.

Recent Posts

Câinele robot care îi asigură securitatea lui Donald Trump. „Spot” este partenerul de nădejde Serviciilor Secrete în perimetrul Mar-a-Lago

Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…

23 de minute ago

Cum să îngrijești pielea uscată unui câine?

Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…

3 zile ago

Un tânăr de 17 ani arestat pentru uciderea unei pisici

Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…

3 zile ago

Două pisici drogate au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență din București

Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…

3 zile ago

Comerț ilicit cu animale pentru Anglia. Anchetă de proporții privind angajații din DSVSA Timiș

Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…

3 zile ago

Este un „an canin” într-adevăr echivalentul șapte ani? Cum se calculează corect vârsta câinelui?

Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…

3 zile ago

Parteneri