Lumea animalelor

Călătoria de supraviețuire a lui Oliver. Povestea acestui câine abandonat i-a UIMIT pe medicii veterinari

Călătoria de supraviețuire a lui Oliver scoate în evidență puterea fără margini de compasiune!Oliver , un pui de câțel, a fost găsit pe marginea unui drum de o echipă de salvatori din India. Pentru că  muștele roiau ​în jurul lui, salvatorii au crezut că este mort. Deși era foarte slăbit, cățelul abandonat a luptat cu toată puterea pentru a supravietuii.Cei de la asociațioa pentru protecția animalelor s-au grabit să-i acorde primul ajutor avand în vedere că avea pulsul slabit și abia mai putea să respire. După administarea fluidelor, l-au înconjurat cu sticle de apă caldă și i-au masat corpul pentru a-l încalzi. În mai puțin de o oră s-au văzut primele semne de redresare. Dupa ce a fost stabilizat, i-au fost administrate antibiotice pentru a elimina infecțiea respiratorie cu care se confrunta vietatea, potrivit ntd.tv.Munca asiduă a medicilor veterinari a durat două luni, perioadă în care Oliver și-a revenit complet și a devenit un câine adorabil, astfel le-a adus o satisfacție deplină celor care au particiapat la salvarea lui.Aceasta este călătoria de supraviețuire a lui Oliver, care scoate în evidență puterea fără margini de compasiune!

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

19 minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri