Carmen VintilăProiectul de lege privind câinii comunitari a fost aprobat pe articole în plenul Camerei Deputaţilor, fiind aşteptat votul final. Deputaţii au fost de acord cu propunerea comisiilor parlamentare, care au stabilit, aseară, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru a mai păstra animalele în padocuri.UPDATE 11.10. Deputaţii au adoptat pe articole proiectul de lege privind câinii fără stăpân în forma adoptată de comisiile parlamentare, urmând ca la ora 12.30 să fie dat votul final.Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a ţinut să precizeze că a primit un întreg set de SMS-uri că reprezentanţii iubitorilor de animale nu au fost lăsaţi să asiste la lucrări.”Nu a fost depusă ieri nici o cere. Reprezentanţii ONG-urilor şi autorităţilor locale au fost, aseară, invitaţi la comisii. Nu a blocat nimeni prezenţa lor la lucrări”, a spus Zgonea. UPDATE. 11.07. Deputatul Remus Cernea a declarat că aceeastă lege nu rezolvă problema câinilor fără stăpân într-un mod civilizat. „Doar dă satisfacţie unei emoţii de moment. Ar trebui consultaţi specialişti, am depus, ieri, un proiect la Senat care prevede soluţii concrete. Nu cu buldozerul, nu cu uciderea în masă vom rezolva această problemă”, a spus Cernea.„N-am înţeles nimic”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor. UPDATE. 10.44. Preşedintele Camerei Deputaţilor deschide lucrările anunţând că sunt prezenţi 226 de deputaţi şi felicitându-i pe colegii din comisii pentru că au lucrat aseară până târziu pentru a finaliza raportul.Pe hol, în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marius Marinescu, fostul senator PRM care a iniţiat legea câinilor fără stăpân, este nemulţumit că nu reuşeşte să aducă mai mulţi reprezentanţi ai unor ONG-uri în balcoanele sălii de plen. Marinescu susţine că a depus listele cu numele persoanelor respective în urmă cu două zile.Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că deputaţii democrat-liberali vor vorta proiectul de lege în varinta propusă, aseară, de comisii.Şi grupul PSD anunţă că va vota acest proiect pentru „a se estompa imaginea creată după tragicul incident”. Şi grupul PNL va vota tot „pentru”.Aseară, comisiile juridică şi de administraţie publică ale Camerei au întocmit raport comun pe acest proiect. Raportul prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat. Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a explicat că atât adopţia cât şi revendicarea vor fi gratuite, iar după ce se consumă cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii în adăpost cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor. ”Noi a trebuit să ne referim doar la ce se întâmplă cu un câine de la momentul capturării, cât durează până se va trece la eutanasiere şi care sunt etapele. (…) Un primar care nu are posibilitate să cazeze câinele să treacă fără nicio restricţie, decât cea prevăzută de termenul impus de lege, la eutanasiere. Dacă primarul respectiv consideră că are suficienţi bani şi suficient spaţiu să ţină un număr de câini, să amâne această decizie”, a spus Ciucă.Preşedintele Comisiei juridice a mai spus că reteritorializarea câinilor va fi exclusă conform noii legi. În raportul comisiilor s-a prevăzut şi posibilitatea donaţiilor pentru întreţinerea câinilor fără stăpân păstraţi în adăposturi şi, de asemenea, cea a adopţiilor de la distanţă.Prezent la şedinţă, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat parlamentarilor amendamente care prevăd externalizarea serviciului de ecarisaj, eutanasierea maidanezilor care după şapte zile nu sunt adoptaţi sau revendicaţi.Plenul Senatului a adoptat în şedinţa din 12 martie iniţiativa legislativă prin care vor putea fi eutanasiaţi numai câinii declaraţi bolnavi incurabil de către un medic de specialitate. Propunerea de lege pentru modificarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor, pisicilor şi a altor animale, iniţiată de senatorul Marius Marinescu, a fost adoptată cu 131 de voturi pentru, un vot împotrivă şi şapte abţineri. Această lege conţinea mai multe prevederi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României, un exemplu fiind faptul că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen de 30 de zile şi cei agresivi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le puteau fi identificaţi stăpânii.În varianta iniţială a legii, câinii periculoşi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau al căror aparţinător nu poate fi identificat ar fi fost eutanasiaţi în termen de trei zile, după examinarea lor de către medicul veterinar.