O noua poveste ne insenineaza ziua!„Pe pisica mea de rasă europeană am găsit-o acum zece ani, în casa scării de la blocul unde locuiam. Pe atunci îmi doream mult o felină, dar una birmaneză. Fratele meu avea una, foarte frumoasă, motanul Mache, şi voiam şi eu ceva la fel.Când am văzut pisica din casa scării mi s-a părut urâtă. Era sfrijită şi albinoasă. Însă m-a suprins că rezista cu îndârjire încercărilor unuia şi aluia de a o da afară. În plus, mi-a plăcut că avea ochii albaştri. Am întrebat o vecină care trecea pe acolo de unde vine pisica. Mi-a răspuns că fusese dată afară dintr-un apartament şi m-a îndemnat s-o iau la mine: „Să vezi ce o să te iubească”.Am dus-o în casă cu sufletul îndoit, hotărâtă să o dau afară, dacă nu era cuminte. În primele trei zile, nici măcar nu a ieşit de sub pat. Mânca orice, era cuminte şi n-a zis nici „miau”.
Când deja mi se lipise de suflet, a început să facă nazuri la mâncare şi să dea drumul la vocalize. Mi-a plăcut că are personalitate puternică. Rămăsese o singură problemă de rezolvat: numele. Timp de trei sau patru zile m-am gândit la un nume, împreună cu colegii mei de atunci, Bogdan şi Vali.
Bogdan venea cu cele mai năstruşnice idei, câte două sau trei nume pe zi, care mai de care mai ciudat. Numele devenise subiect de distracţie colectivă. Îşi permiteau să râdă, pentru că nu era pisica lor. Aşa că am luat decizia singură: o va chema Deizi. E un nume banal, dar i se potriveşte. În plus, ortografia, diferită de original, îl face chiar un nume special.”
