Mai multe exemplare dintr-o specie de căprioară pe cale dispariţie, care nu a mai fost văzută de peste un deceniu, au fost înregistrate de o cameră de luat vederi în estul Cambodgiei, a anunţat luni World Wildlife Fund (WWF), citat de DPA.Patru căprioare din specia Hyelaphus porcinus au fost surprinse pe camerele de luat vederi instalate de organizaţia pentru protejarea mediului în provincia Kratie, a anunţat WWF într-un comunicat.Căprioarele din această specie se află pe „lista roşie” a Uniunii internaţionale pentru conservarea naturii (IUCN) şi se credea că au dispărut din Cambodgia din 2006.Deşi faptul că exemplarele din această specie au fost depistate în această ţară le dă speranţe militanţilor pentru protejarea animalelor că respectiva specie rară şi-ar putea reface efectivele, directorul pentru Cambodgia al WWF a spus că este în continuare foarte îngrijorat din cauza pericolului reprezentat de vânătoare.„Faptul că specia a fost filmată este încurajator şi ne inspiră. Totuşi, presiunea vânătorii rămâne o provocare şi trebuie să o eliminăm prin intermediul colaborării strânse cu comunităţile, crescând numărul agenţilor de la faţa locului şi aplicând eficient legea”, a spus el, relatează Agerpres.Potrivit WWF, vânătoarea şi instalarea de capcane, pierderea habitatului, producţia de cărbune şi curăţarea terenurilor pentru agricultură sunt cele mai importante ameninţări pentru existenţa acestei specii de căprioară.