Carmen Tănase, nume important de pe scena teatrului românesc, este, de când se știe, o mare iubitoare de animale. Actrița, care se bucură de o mare popularitate după rolurile interpretate la Teatrul Odeon, dar și după aparițiile din serialele „Pariu cu viața”, „Lacrimi de iubire”, „Inimă de țigan”, „Regina”, „State de România” sau „Moștenirea”, difuzate de posturile PRO TV și Acasă TV, acționează concret atunci când vine vorba despre necuvântătoare.Trei câini, opt pisici și o tarantulă îi țin companie acasă și, după cum ne-a spus, „viața mea se învârte în jurul lor”. După izbucinrea scandalului legat de eutanasierea maidanezilor, a încercat, la fel ca multe alte persoane, să se opună măcelului. A avut parte de reacții dure, traduse prin atacuri directe, la propria persoană, dar afirmă că nimic nu va putea să-i schimbe convingerile și să abandoneze lupta pentru salvarea unor suflete nevinovate.
Animal Zoo: Sunteți în adevăratul înțeles al sintagmei, „o iubitoare de animale”. Ce prieteni necuvântători aveți și cum au apărut în viața dumneavoastră? Carmen Tănase: În casă am 3 câini, 8 pisici și o tarantulă. Mai am grijă de un caine lup pe care l-am luat de pe străzi, l-am dus la un adapost privat și căruia trebuie să îi găsesc stăpân. Și de animalele fiului meu tot eu mă ocup din punct de vedere financiar. În afară de o pisicuță egipteană făra păr, pe care am cumpărat-o, toate celelalte sunt luate de pe stradă. Doar boxerul alb este primit de la un crescător care vine mereu la mitingurile pro caini. Mi l-a dat mie pentru că a avut încredere în mine.
Cât timp petreceți cu acest animale? Vă permite programul? C.T: În afară de momentele când sunt plecată de acasă, viața mea se învârtește în jurul lor. Am și filmat într-un episod din „Regina” cu unul dintre cățeii mei, care nu mai trăiește acum. Bobiță îl chema. Am mai avut o broască țestoasă, un arici, o cioară, o iguană… vrăbiuțe, porumbei cu aripile frânte. Povestiți-ne o întâmplare amuzantă trăită împreună cu animalul de companie. C.T: O să spun, pe scurt, că, în general, animalele, efectiv îmi luminează viața. Cât vă costă, lunar, să îngrijiți aceste animale? C.T: Nu am făcut nicodată o socoteală. Un animal poate trăi cu strictul necesar. Are nevoie de mâncare, apă și afecțiune. Un animal „se hrănește” în general cu afecțiune. Nu-i trebuie mai mult. Poți să le cumperi și hăinuțe, accesorii, tot felul de alimente speciale… dacă îți permiți acest lux. Uneori le mai cumpăr și eu.
Ați iubit întotdeauna animalele? Ați copilărit și în mediul rural, la bunici? C.T: Da, de cand mă știu iubesc animalele. Tatăl meu era mare iubitor de animale, de câini în special, mama la fel. Mi s-a povestit că atunci când eram bebeluș dormeam în pătuț cu un câine pechinez al buncii mele… Și nu am luat niciun microb, am crescut într-un mod foarte sănătos. De altfel, așa l-am crescut și eu pe fiul meu, Tudor. Am copilărit și la bunici, la țară, unde aveau o vacă, un măgar, păsări… Am avut o copilărie sănatoasă. Din păcate, copiii din ziua de astăzi cresc acum între semi-betoane, cu părinți care îi feresc excesiv de câini. Ce animale ați mai avut în trecut? C.T: Cam tot ce se poate… am avut și un ied când Tudor era mic, la școală. L-am luat dintr- o piață din Craiova. M-am nimerit acolo când voiau să îl taie și sa îl vândă. Era un ied mic, cred că avea două săptămâni… L-am cumpărat și l-am dus acasă. Are o poveste tristă la final, dar o poveste frumoasă. Era foarte deștept, înțelegea tot ce spuneam, ieșeam cu el la pădure, ca să pască. L-am ținut 6 luni, dar din cauza mirosului a trebuit să-l dau. L-a luat un prieten de-al meu, care lucra la circ. A fost o despărțire în lacrimi… L-am văzut după o luna, toată lumea îl răsfăța. Avea un număr la circ cu un cățel și un ponei, iar anul urmator l-am văzut la TV. După 2 ani de zile am aflat că iedul a murit…
Ce părere aveți despre problema eutanasierii câinilor vagabonzi? Vedeți o altă soluție decât cea a eutanasierii? C.T: Aceasta nu este o soluție, aceasta este o barbarie, o cruzime, făcută fără rost și ineficientă, sau eficientă pentru „buzunarele” celor care se ocupă de asta. S-a mai încercat în 2001 și rezultatele se văd astăzi. Din pacate, setea aceasta de răzbunare, de agresivitate a acestui neam, care nu știu de unde vine, acum s-a revărsat asupra ființelor care nu au cum să se apare. Voi susține întotdeauna că eutanasierea nu este o soluție! Le recomand celor care sunt pro eutanasiere să-și ia copilul de mână și să-l ducă la un adapost pentru câini… și dacă dupa această vizită mai pot fi de acord cu eutanasierea, cu conștiința împăcată… Sigur că există și altă soluție. Statul trebuie să facă ceva cu banii alocați, adică adăposturi civilizate, strângeri civilizate de câini, ca în străinătate. În general, până acum, ONG-urile au făcut sterilizări gratis. Însă îți trebuie sprijin, nu poți să sterilizezi gratis la nesfârșit. Ați avut vreo experiență traumatizantă cu maidanezii? C.T: Am avut experiențe traumatizante din 2001, când a început primul măcel al câinilor. Din păcate, omul nu are limită când e vorba de cruzime. „Animal Zoo” propune o campanie care să sprijine adopția maidanezilor. Aveți un mesaj legat de această temă? C.T: Mesajul meu este: „Uită-te în ochii unui câine necăjit cu atenție și încearcă să vezi ce spune privirea lui. Cu siguranță vei înțelege, îl vei lua acasă și nu îți va părea rău. În perioada aceasta m-am ocupat intens pe Facebook și nu numai, de această problemă. Am primit insulte și vorbe jignitoare și nu numai eu, ci toți cei care apărăm câinii. Aș vrea să le transmit că n-o să ne demoralizeze nicio insultă, niciodată, și daca nu își revin și nu înteleg ceva din această viață, atunci le spun că aceste insulte mă onorează. Autor: Andrei Călin
