Din cuprinsul articolului
Veșnicia s-a nascut la sat! Se pare ca așa este, ba, chiar mai mult, acolo a și rămas, nimic nu se mișcă. Din păcate în multe sate de la noi. O postare a unei cunoștințe, pe rețeaua de socializare Facebook, mi-a atras atenția. Mi-a atras atenția referirea la poezia ”Viața la țară”.
Recunosc, îmi place foarte mult poezia lui Topârceanu, ”Viața la țară”, cândva, mai demult, puteam să o recit integral.
Da, vine vara și mulți dintre noi, ăștia de prin orașe, devenim nostalgici cu gândul la verile copilăriei petrecute în glodul din satul bunicilor, în izlazul comunal și prin pășunile de pe dealuri unde pășteau mișcând domol din coadă ale satului cirezi.
”Locuința mea de vară// E la țară..// Acolo era să mor// De urât și de-întristare// Beat de soare //Și pârlit îngrozitor!.”
Cunostința s-a hotărât să renunțe la tumultul orașului și să se retragă la țară, să se bucure de linștea mioritică. Când a decis să stea mai mult la sat știa că:
”Acolo când n-are treabă, // Orice babă // Este medic comunal // Viața ce aci palpită // E lipsită // De confort occidental”
fiind convinsă că va găsi aici, totuși, întelepciunea acumulată în mii de ani.
”Ieri am trăit pe propria piele senzația lui Topârceanu din ”Vara la țară”. Nu că aș fi murit de urât și de-ntristare, dar povestea cu agentul sanitar, am simțit-o perfect.
V-am povestit, astă-iarnă, că ne-am trezit cu o cățea uriașă, care se făcuse stăpână în curtea noastră, nemailăsându-ne să intrăm, pentru că născuse trei pui. Am convins-o că suntem de partea ei și i-am cerut voie să mai venim și noi din când în când. I-am vaccinat puii, pe băiat l-am dat spre adopție în sat. Au rămas ea și cele 2 fete, tot de talie ”măricică”, așa, cam cât urșii care dau iama pe la stâni.
Între timp, și-a mai făcut loc o amărâtă, cu un ochi suprainfectat, plină de paraziți, și interni, și externi, alungată și bătută de oricine i-ar fi cerut un colț de pâine. Ce să-i fi făcut?! N-o puteam da afară nici pe ea, așa că uite cum ne-am pricopsit cu 4 cățele, plus cele două pisici adunate de pe stradă, din București, pe lângă cățelul nostru, Jumbo, care are 9 ani.”
”Acum, că fetele ciobănești au atins vârsta la care pot fi sterilizate, am cerut ajutor pe grupuri de pe Facebook, din Argeș. La primul apel, mi-a și răspuns doamna Mara Badita. Mi-a spus că poate organiza o campanie de sterilizare, la noi, în sat, dar ar fi bine dacă aș mai găsi până la 20 de animale, ca să nu se deplaseze ambulanța doar pentru câteva.” ne mai povestește iubitoarea de animale.
Amintesc că proprietarii de animale de companie, în general, sunt obligați de lege să le asigure acestora condiții bune de trai. În plus, în cazul unora dintre aceste animale, de exemplu, în cazul câinilor de rasă comună, proprietarii sunt obligați să le sterilizeze și să le microcipeze. Amenzile pentru neconformare ajung la zeci de mii de lei. După cum stabilește OUG 155/2001, sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și a metișilor acestora este obligatorie. În plus, deținătorii câinilor de rasă comună sau metișilor au obligația de a steriliza puii acestora astfel:
- femelele la vârsta de patru – șase luni;
- masculii la vârsta de șase – opt luni.
Lucru de care se pare că nu prea au auzit nici autoritățile locale de prin satele românești.
Astfel, crezând că nu va fi greu să mai găsescă încă 16 animale, pe lângă cele 4-5 paciente ale ei, doamna se apucă să dea sfară-n țară pentru castrări gratuite la câini și pisici. S-a apucat de lipit anunțuri pe geamul unui magazin și al unui bar, soțul doamnei fiind însărcinat cu munca de lămurire sătenilor
”Nu exista berărie, // Nici regie.. // Doar un hot de cârciumar // Care are marfă proastă // Și-o nevastă // Ce se ține c-un jandar.
Hotărâți să ducă muncă de lămurire pentru sterilizaraea gratuită
Astfel, hotărâți să facă o faptă bună, cetățenii pleacă pe drumul mare unde-i praf de nu te vezi, însoțiți și de-o excortă, încrezători în capacitatea lor de convingere.
”Și te poartă sub escortă // O cohortă // De țânțari subțiri în glas, // Înzestrați la cap c-o sculă // Minusculă, // Cu pretenție de nas”
”Trăiam cu impresia că sătenii nu-și sterilizează animalele pentru că e scump, pentru că nu au posibilitatea să care animalele până la oraș, pentru că nu au timp sau din oricare alt motiv din zona aceasta, a efortului financiar sau al mobilității. Noooo! Greșit! Ei NU VOR, nu că nu pot.
Ia să vedeți motive pentru care nu vor să-și sterilizeze animalele:
1. Eu am câine, nu cățea. Așa, și?! E obligatoriu să vă castrați animalele, indiferent că sunt femele sau masculi. Este mai bine pentru sănătatea lor, nu doar că vă obligă legea, chiar dacă nu primiți amenzi. Nu, nu-l castrez! De ce? Așa!
2. A mea (cățea) nu iese din curte, stă numai în lanț. Da, dar nu e normal să ții câinele în lanț tot timpul. Trebuie să fie liber. În plus, poate face pui și dacă e în lanț. Nu, n-o castrez. De ce? Că nu iese din curte.
3. Dacă-l castrez, nu mai latră și-l țin degeaba-n bătătură. N-are, domnule, nicio treabă castrarea cu lătratul! Câinele va fi la fel, și dacă va fi castrat. Nu, nu! Nu-l castrez.
”Când și când un câne urlă, // Ca din surlă.. // Carul Mare s-a oprit // Suspendat ca un macabru // Candelabru, // Peste satul adormit..”
Femeile de 40 – 50 de ani, pe care doamna le-a anunțat că va fi o campanie de castrare gratuită a câinilor și pisicilor, au fost cele mai vehemente în a respinge propunerea. ”Mă priveau așa, într-un fel de parcă le-aș fi invadat spațiul privat și că erau gata să mă ia și la trei păzește, dacă insistam. N-am insistat, dar m-am întristat foarte tare. Altfel, ele fiind femei care mă cunosc bine, care mă respectă și pe care le respect. Da, în regulă, toate ca toate, dar până la a le cere eu să-și castreze animalele. Păi, cine sunt eu?!
I-am întrebat ce fac cu puii. Îi aruncă la noi în curte? Îi lasă prin cimitir? La marginea pădurii? Îi pun în pungi și-i aruncă de pe pod, în râu?”
Ce se întâmplă cu puii câinilor și pisicilor pe care nu-i castrați?
Priviri urâte, ca-n ”Vara la țară” a lui Topârceanu: ”Ce-ai cu noi, mă?// Pentru ce să dăm cu var?…” și s-au întors probabil la atenția la povestitoarea satului.
”Langa foc o babă surdă, // Și absură // Spune ca și alte dăți, // Tot povestea cu Ileana Cosânzeana // Plină de banalități”
”Am primit la noi în curte ambulanța Fundației Dettenhausen Tierhilfe-Hoffnung, de la Smeura-mobilevet, care are în Smeura (Argeș) cel mai mare adăpost de animale din lume, unde sunt salvați și găzduiți 6.000 de câini și până la 450 de pisici.
Am mai avut contact cu medici veterinari din Argeș, colaboratori ai acestei fundații, care m-au impresionat extraordinar. În București, din păcate, nu am întâlnit încă oameni atât de dedicați și dezinteresați material precum cei din Argeș. Poate mai e timp…
Ne-am străduit, eu și soțul meu, să găsim cât mai multe animale cu stăpân, care să fie castrate. Ne-am implicat, așa cum solicită Fundația, fără nimic altceva în plus. Dacă am reușit, fie și puțin, cum înseamnă castrarea a 15 -20 de animale, tot e o victorie. Veterinarii de pe ambulanță, cărora vreau să le mulțumesc mult pentru ceea ce fac, mi-au spus că au fost în sate învecinate, unde nu a fost adus nici măcar un animal, deși zona e recunoscută pentru câinii nimănui.
Foarte trist!”
Când se ia câte-o măsură, lumean-jură pe agentul sanitar
Primăriile rurale cred că ar trebui să se implice mai mult. Sunt mulți câini abandonați, pe drumuri naționale, pradă ale accidentelor sau care devin agresivi, din cauza foamei și a bolilor. Ar putea colabora cu această Fundație, să-i prindă și să-i sterilizeze. Dascălii din mediul rural ar putea face și ei educație copiilor, cu privire la animalele pe care le au în bătătură. Să le spună că sunt ființe iubitoare, care nu se pot descurca fără ajutorul omului. Că nu sunt niște obiecte, de cele mai multe ori considerate inutile, care mai și cer de mâncare. Că nu trebuie bătute, că merită să fie iubite și îngrijite. Iar grija față de animale înseamnă și bunăstarea ta, ca stăpân. Că puii, pe care câinii și pisicile îi fac, nu trebuie uciși. Nici abandonați, că nu se evaporă. Că a fi credincios în Dumnezeu înseamnă mai mult decât să aprinzi, la sărbători, câte o lumânare, și să te închini, în viteză. Înseamnă să fii bun și să ajuți pe cel neputincios. Iar animalele sunt neputincioase.
