Din cuprinsul articolului
Aproape 400 de câini polițiști din Ohio, antrenați să detecteze marijuana, vor trebui să se „pensioneze”după ce consumul acestui drog a fost legalizat în scop recreativ.
Animalele au mirosul compromis și nu mai pot fi antrenate să-l uite. Potrivit unei propuneri legislative, departamentele de poliție ar putea primi bani drept compensație pentru cheltuielile cu antrenamentul lor.
Rico, un ciobănesc german, a fost instruit în detectarea narcoticelor precum cocaina, heroina și metamfetamina, dar nu și marijuana, cunoscută sub numele de cannabis. Asta înseamnă că poate să-și păstreze locul în poliție.
Dar sunt alți 400 de câini antrenați să adulmece marijuana. Iar mirosul lor nu poate fi „șters”. Activitatea lor este însă compromisă.
”Dacă adulmecă droguri și persoana spune ”Da, există marijuana în mașină” și continuăm căutările, iar câinele găsește altceva, teoretic, acuzația este compromisă pentru că mirosul lui este orientat spre marijuana.”, a declarat Matthew Perez, ofițer Departamentul K-9.
Un cățel asemenea lui Rico poate costa între 7.500 și 11.000 de dolari. La asta se adaugă costurile cu creșterea și antrenamentul lui.
”Nu cred că cei care au votat pentru această problemă au intenționat sau au știut că aceasta va fi o problemă pentru departamentele noastre de poliție. Este o preocupare reală.”, a spus Sean Brennan, parlamentar.
Doi parlamentari din Ohio încearcă să ușureze povara financiară cu care se confruntă departamentele de poliție.
Au propus ca fiecare agenție să primească 20.000 de dolari pentru fiecare câine, drept compensație. După ce ies la pensie, cățeii pot fi cumpărați de polițistul alături de care face echipă cu 1 dolar.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…