Cât timp se antrenează un câine pentru a deveni membru al trupelor SIAS? „Voi ce nume i-ați da celui mai tânăr membru al trupelor SIAS? Acum are 6 săptămâni, dar peste doi ani, când se va termina programul de pregătire, va fi câinele de asalt al “mascaților”!, este mesajul scris pe pagina de Facebook a celor de la Ministerul Afacerilor Interne.
Pentru a deveni partenerul luptătorilor de la SIIAS, specialiștii de la Centrul Chinologic din Sibiu îl vor antrena, iar peste doi ani, când se va termina programul de pregătire, va fi câinele de asalt al “mascaților”.
Micuțul ciobănesc are acum 6 săptămâni și va intra în curând în programul de pregătire pentru a deveni membru al forţelor speciale.
Deocamdată, i se caută un nume și chiar voi puteți veni cu o idee pe pagina Facebook a Ministerului de Interne.
„Acest câine este într-un proces de selecţie. Pregătirea de bază a lui se va desfăşura la Centrul Chinologic din Sibiu, singura instituţie omologată care asigură pregătirea exemplarelor canine din sistemul de ordine şi siguranţă naţională. În funcţie de abilităţi, de testele pe care le va trece, să se încadreze ulterior structurile pentru acţiuni speciale.
Nu este singurul exemplar, el este doar unul dintre mulţi câini şi după o perioadă de aproximativ şase luni de zile putem şti dacă acest câine urmează să se încadreze în structurile noastre.
Misiunile la care participă intră în sfera celor mai periculoase, îndeplinirea atribuţiilor Poliţiei Române pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi terorismului ca reacţie la acţiunile eminente sau în desfăşurare, actele de terorism, lipsiri de libertate şi aşa mai departe.
Câinele estre într-o perioadă iniţială de formare, deprinderi de bază, aşa că nu a intrat încă pe mâna noastră”, a spus un ofiţer dn cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.