Din cuprinsul articolului
Cățeii din Adăpostul Constanța așteaptă să fie adoptați. ”Adoptă un cățel!” este îndemnul Primăriei Constanța pentru iubitorii de animale. 238 de căței sunt în acest moment în Adapostul pentru animale abandonate din Constanța.
”Facem un apel la iubitorii de animale să ajute sufletele cu 4 lăbuțe și să sprijine demersurile municipalității pentru a le găsi un cămin., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.
Prin decizia de a adopta, acordați o nouă șansă și asigurați locul în adăpost pentru un alt animal abandonat care are nevoie de găzduire și îngrijire de specialitate. Numărul de locuri este unul limitat, iar instituționalizarea nu reprezintă o soluție.
Cățeii vor fi încredințați spre adopție numai după ce au fost consultați de către medicul veterinar, deparazitații, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.
Primăria municipiului Constanța încurajează adopția responsabilă a câinilor comunitari și se realizează doar după ce au fost respectate mai multe condiții:
În cazul în care vă decideți să faceți acest pas sunteți așteptați la Adăpostul public pentru animale abandonate din municipiul Constanța, strada Câmpul cu Flori nr.11 fostă Vârful cu Dor nr.5., mai anunță Primăria Constanța.
Programul cu publicul al adăpostului este următorul:
– luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00;
– joi – 09:30 – 17:30;
– sâmbătă și duminică – închis.
Persoanele care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc nu trebuie să-l lase liber, din nou, pe străzi. Acestea au obligația să-l îngrijească și să respecte normele legale.
Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001., a mai precizat sursa citată.
Adopția este gratuită și reprezintă un gest nobil. Câinii fac parte din viața noastră și constituie o responsabilitate comună.
Mai multe detalii legate de adopție puteți obține de la personalul de specialitate la numărul de telefon : 0733045213
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…