Categories: Lumea animalelor

Caz revoltător. Un patruped a fost legat de mașină și, ulterior, abandonat. Cine este făptașul

La sfârșitul lunii trecute, un patruped a fost legat de mașină, iar polițiștii din zona localității Leordeni au fost sesizați cu privire la acest fapt. Oamenii legii au demarat verificări cu privire la acest caz și au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Leordeni.

Inițial, el a afirmat că nu a recurs la acest gest, că defapt, a vrut să transporte, în remorcă, câinele într-o altă locație, dar animalul a sărit din remorcă și s-a rănit până să observe el acest lucru. După care, a abandonat patrupedul rănit pe malul unui râu.

Într-un final, bărbatul și-a recunoscut fapta

În urma discuției pe care a avut-o cu polițiștii, bărbatul și-a recunoscut și a spus că regretă fapta. A mers și a recuperat câinele din zona în care îl abandonase, după care a mers cu el la un cabinet veterinar, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Un patruped a fost legat de mașină și, ulterior, abandonat, iar în urma acestei fapte, bărbatul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu articolul 6 din Legea 205/2004 cu privire la protecția animalelor, pentru abandonarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului.

Totodată, i-a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea animalelor.

Un caz în care un câine a fost chinuit, s-a petrecut și în Argeș

În Curtea de Argeș, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de un cetățean cu privire la faptul că, într-o gospodărie, un câine este ținut în condiții neconforme de către stăpâni.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au găsit cățelul ținut în condiții necorespunzătoare de către proprietară și, totodată, era nemicrocipat, nesterilizat și nedeparazitat.

Câinele de talie medie și rasă comună era lipsit de mâncare și apă și stătea într-un adăpost necorespunzător.

Polițiștii au sesizat că animalul era în pericol și au emis ordin de plasare într-un adăpost specializat, al unei asociații care se ocupă de protecția animalelor din Curtea de Argeș.

De asemenea, proprietara a fost sancționată contravențional, conform Legii 205/2005 privind protecția animalelor, potrivit infoargesnews.ro.

 

 

 

 

 

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

6 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

7 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

8 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

9 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

10 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

11 ore ago

Parteneri