Din cuprinsul articolului
Donald Trump, președintele ales de americani, a respectat marți tradiția și a grațiat doi curcani înainte de a pleca la clubul său din Florida pentru a sărbători Ziua Recunoștinței (Thanksgiving Day) alături de cei dragi, cea mai populară sărbătoare din țară, relatează EFE, citat de agerpres.ro.
Alături de soția sa, Melania Trump, și de fiul lor, Barron, președintele l-a grațiat într-o ceremonie desfășurată la Casa Albă pe curcanul ”Drumstick”, crescut la o fermă din Minnesota și cântărind 21 de kilograme.Un alt curcan, numit ”Wishbone”, provenit de la aceeași fermă din Minnesota, a fost salvat de la pieire, dar nu a avut onoarea de a fi grațiat în această ceremonie, deoarece nu a primit ca și „confratele” său același număr de susțineri la votul organizat de Casa Albă pe Twitter.Cele două păsări au fost pozate de ziariștii la Casa Albă înainte de grațierea prezidențială, după ce au fost găzduite la un hotel de lux din Washington, pe cheltuiala Federației Naționale a Curcanului.În 1989, George H. W. Bush a inaugurat tradiția de a grația un curcan înainte de Ziua Recunoștinței și toți succesorii săi au respectat tradiția, inclusiv Barack Obama, care însoțit de fiicele sale, Malia și Sasha, a îndeplinit acest ritual, grațiind anul trecut ambii curcani.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI: