Din cuprinsul articolului
Guvernatorul rezervației biosferei Deltei Dunării, Gabriel Marinov a anunțat că se depun toate eforturile pentru restabilirea unui ecosistem care să ajute la sănătateta Deltei. Lucrările de decolmatare a Deltei Dunării, începute anul trecut, sunt realizate în proporție de aproximativ 50%, iar acum ritmul lor este mult mai alert, susține acesta conform RRA.
În același timp, însă, pescarii afirmă că peștele este tot mai puțin din cauza lipsei acestor lucrări.
Ce se întâmplă acum în Delta Dunării cu lucrările de decolmatare
Cele mai ample decolmatări derulate în deltă în ultimii 30 de ani vizează 159 km de canale, sunt finanțate din fonduri europene și au început anul trecut. Sunt trei proiecte al căror grad cumulat de realizare a ajuns la circa 50% și care au stagnat în ultima perioadă din cauza iernii, declară Gabriel Marinov, guvernatorul Deltei.
Gabriel Marinov: ”Nu s-a putut lucra în ritmul corespunzător pe timp de iarnă, acum se lucrează într-un ritm mult mai alert. Avem toate asigurările din partea constructorilor că ne vom încadra în termenele stabilite și nu vor exista alte sincope în derularea lor.”
Peștele tot mai puțin în Delta Dunării. Lipsa lucrărilor de decolmatare este una dintre cauze
Pescarii susțin că în rezervație sunt multe zone care necesită decolmatări. Lipsa lor duce la dispariția resursei piscicole.
Mihai Ene, pescar din Mahmudia: ”Pe timpul lui Ceaușescu se trimiteau drăgi special pentru ca scrumbia să poată să urce ca să-şi depună icrele. Acolo te dai jos acum, deci în gură la mare la Sfântu Gheorghe te dai jos şi îti bei cafeaua. Şi noi vrem scrumbie! Dar ce, scrumbia e oaie, merge pe dig?”
Proiectele de decolmatare din deltă costă 63,2 milioane de lei și se vor încheia anul viitor.