Ce se va întâmpla cu 13 zimbri aduși din Germania și Polonia. Speciile de bizon au dispărut de pe teritoriul României şi se află în pericol real de dispariţie şi în restul Europei. Ca să salveze specia, autorităţile au importat câteva exemplare din Germania şi Polonia.13 zimbri vor fi aduşi, luna aceasta şi în decembrie, din Germania şi Polonia în zona munţilor Făgăraş, de unde specia a dispărut în urmă cu aproximativ 200 de ani. Proiectul este derulat de Fundaţia Conservation Carpathia, iar ţinta lui este formarea unei populaţii stabile de zimbri, care să trăiască în libertate în munţii Făgăraş. Bogdan Isopescu ne oferă mai multe informaţii.Până acum, zimbrii au fost reintroduşi cu succes în județele Neamț, Caraș Severin și Hunedoara, însă este pentru prima dată când se încearcă repopularea munților Făgăraș cu această specie. Fundația Conservation Carpathia în parteneriat cu alte instituții internaționale au obținut fonduri europene pentru aclimatizarea a 13 zimbri patru din Germania și a nouă din Polonia, țintind ca până în 2024 să mărească natural numărul lor la 30 de exemplare. Primii zimbri din Făgăraș vor fi plasați pentru câteva luni într-un țarc de aclimatizare situat în zona lacului Pecineagu, urmând să fie eliberați în sălbăticie în primăvara anului 2020.Selecția zimbrilor a fost făcută pe baza cărții pedigree europene, astfel încât să se asigure diversitatea genetică între exemplare, pentru a se înmulți cu succes, să se adapteze rapid în noul mediul natural și cu șanse maximă de supraviețuire. Pentru a putea fi monitorizate în sălbăticie, exemplarele vor avea atașate gulere noninvazive cu sistem GPS, care va transmite date în timp real despre poziția, traseele și habitatele preferate de turmă.