Sari la conținut
Home » Cea mai mare cursa de camile

Cea mai mare cursa de camile

Mii de oameni au luat parte, la inceputul lunii martie 2016, la cea mai mare cursa de camile, organizata in urma unei initiative pentru cresterea numarului de animale in Mongolia, potrivit guinnessworldrecords.com.La acest mare festival, pentru o cursa care a facut istorie, s-au aliniat la start 1.108 jochei pentru camile.Incercarea de succes la titlul de cea mai mare cursa de camile organizata vreodata a fost o parte a initiativei in curs de desfasurare, ce are in vedere restabilirea numarului in scadere al camilei cu doua cocoase (camila bactriana – Camelus bactrianus). Programul este initiat de Biroul Administrativ al Guvernatorului regiunii Umnugovi (Mongolia).Pista pe care s-a desfasurat alergarea se afla in apropierea orasului Dalanzadgad si masoara aproximativ 15 km. Cel mai bun timp obtinut la aceasta intrecere de camile a fost de 35 min 12 sec si intreaga cursa s-a finalizat in 1 ora 8 min.Festivalul camilei a fost organizat pentru prima data in 1997 si a devenit deosebit de atractiv. Pe parcursul celor doua zile, au loc o serie de manifestari, intre care: doua curse de camile, polo cu camile si alte sporturi de echipa, concursuri de poezie pentru copii, concursuri de desen si multe alte activitati legate de camile.De-a lungul ultimilor 15 ani, festivaluri de acest fel au fost organizate peste tot in regiune si in tara, ceea ce a dus la o crestere semnificativa a importantei pe care a dobandit-o camila bactriana.Recentul record aproape a dublat numarul concurentilor fata de recordul anterior, din 19 noiembrie 2011, care a implicat 555 de participanti.