Rețineți acest nume: Mark Dumas! El este singurul om din lume care înoată cu un urs polar, și, chiar el susține că va rămâne singurul. Mai mult, credem că e și singurul om din lume care poate atinge un urs polar! Mark este numit și Bear Whisperer (îmblânzitorul de urși)! Bărbatul în vârstă de 60 de ani creat o legătură atât de puternică între el și cel mai mare prădător de teren existent (da, cel mai mare!), încât ursoaica Agee se comportă ca o pisică alintată în prezența lui. Povestea pufoasei Agee!Splendida ursoaică are onorabila vârstă de 16 ani. Toți petrecuți în captivitate, alături de companionul ei Mark Dumas (căci, să fim serioși, stăpân nu-i poate fi nimeni). Ea fost adoptată de tăticul ei Mark și de soția acestuia, Dawn, pe când avea doar șase săptămâni. A crescut în casă, fost hrănită cu biberonul, iar cel mai bun prieten al ei din copilărie a fost câinele familiei.Imediat după ce și-a făcut debutul în familia Dumas, Agee și-a făcut debutul și în lumea filmului. A jucat în numeroase reclame și chiar și în cunoscutul film Alaska, în 1995.”Bestia pufoasă” sau ”bestia prietenoasă”, așa este alintată Agee de părinții ei din altă specie. Pentru ea, cel mai plăcut moment al zilei este bălăceala în piscină, unde se vede clar că-și petrece o mare parte din timp. Mai mult, dacă și Mark este cu ea, cu siguranță va căuta să-i ofere multe ”îmbrățișări de urs” și va poza frumos pentru pagina familiei de Facebook.”Dacă oricine altcineva ar încerca asta cu Agee, acea persoană ar ajunge hrana ei. Singurele persoane pe care le place sunt eu și soția mea, Dawn”, a spus îmblânzitorul de urși.Să vezi și să nu crezi!E imposibil să urmărești imaginile cu ursoaica Agee și Mark și să nu spui la fiecare trei secunde Uau! Măcar în gând. Este uimitor cât de apropiați sunt cei doi, cât de tolerantă este uriașa care cântărește aproape o jumătate de tonă și cum comunică prin gesturi.