Stiati ca

Cei care vorbesc cu animalele de companie nu sunt nebuni! Sunt mai inteligenți

Cei care vorbesc cu animalele de companie nu sunt nebuni! Sunt mai inteligenți conform unui reputat om de știință. Dacă vorbești cu animăluțul tău de companie, dacă nu te poți abține să nu le arăți colegilor poze haioase cu cățelul tău sau pisica ta, îți faci griji în legătură cu ce va mânca pisica ta, stai liniștit, nu este nimic ciudat în asta.

Deși, aparent, oamenii te vor judeca, nu este nimic în neregulă cu comportamentul tău, spun specialiștii. Din contră, studiile arată că s-ar putea să fii mai inteligentă decât majoritatea oamenilor.

„Atribuirea de însușiri umane animalelor din mediul înconjurător se numește antropomorfism și nu reprezintă un comportament bizar, cum mulți ar crede. Din contră, persoanele care fac asta au o inteligență peste medie și sunt foarte creative”, a declarat Nicholas Epley, un reputat om de știință.

Acest comportament apare în copilărie, când vedem în orice vietate un potențial prieten. Părinții sunt încântați să vadă la copii acest comportament, deoarece ajută la dezvoltarea unor calități precum loialitatea, asumarea răspunderii și ușurința în comunicare.

Când creștem însă, ar fi ciudat să vorbim cu obiecte, precum telefonul sau calculatorul. Însă, un studiu arată că oamenii care țin la mașinile lor tind să le trateze ca pe membri ai familiei și le atribuie trăsături umane. Vorbesc despre ele spunându-le pe nume, vorbesc despre personalitata lor, despre ce au mai facut pentru ele..

Acest lucru se întâmplă și în cazul animalelor de companie și este perfect normal, așa că nu mai trebuie să îți faci griji dacă primul căruia îi povestești cum ți-a fost ziua este chiar câinele tău.

Specialiștii spun că mulți oameni preferă să se confeseze animalelor. Ele iubesc necondiționat, nu judecă și nu pot critica deciziile pe care stăpânii le iau.

Deținerea unui animal de companie crește abilitățile de socializare și reduce considerabil anxietatea. Pisicile au efect terapeutic, iar câinii „ne contaminează” cu buna lor dispoziție.

 

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

3 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

4 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

5 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

6 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

7 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

8 ore ago

Parteneri